Aventura evenimentelor care au marcat aniversarea a 30 de ani de la redeschiderea Facultății de Arte și Design din cadrul UVT s-a încheiat pe 28 mai 2021, odată cu finisajul expoziției ARTE30, organizată de FAD la Paris și susținută de domnul Paul Amarica ,în galeria personală din Rue Washington.
Evenimentul a avut loc la 30+1 ani, cu o amânare datorată condițiilor pandemice speciale. Practic, simezele au oferit publicului, pentru un timp mult prelungit, posibilitatea de a viziona lucrările de pictură semnate de conf. univ. dr. Cristian Sida și artiștii, alumni UVT, Robert Koteles și Popa Laurian.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Acest proiect este unul „de suflet” al UVT, la aniversarea a 30 de ani de la reluarea studiilor la Facultatea de Arte şi Design. Am venit cu o expoziţie la Paris, dar nu este vorba de un proiect unicat, întrucât UVT prin artişti, absolvenţi, alumni, cadre didactice a mai avut astfel de evenimente la ambasada României din Berlin, apoi în Chile, iar astăzi a fost momentul Parisului, în această galerie frumoasă a lui Paul Amarica. O galerie cu un spaţiu nu foarte mare, dar eu cred că esenţele puternice, bune, valoroase, se ţin în spaţii mici.
Am fost foarte plăcut surprins că multă lume ştia de această galerie. Mi-au făcut plăcere şi prezenţele ambasadorilor care au vizitat expoziția, Excelența Sa, doamna Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO (Paris), DHC la Universitatea de Vest din Timișoara, și Excelența Sa, domnul Luca Niculescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra, Președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF). La fel, a fost o bucurie să fim vizitați de directorul I.C.R. Paris, doamna Doina Marian, ca și de alți prieteni dragi ai comunității UVT din Franța.
Nu am fi putut însă organiza expoziţia fără ajutorul lui Paul Amarica şi al prietenului şi pianistului Matei Rogoz, care este şi el conferenţiar la UVT, prieteni buni ai UVT de la Paris.”
Proiectul a fost condus de prof. univ. dr. Camil Mihăescu, decan al FAD, cu sprijinul domnului conf. univ. dr. Matei Rogoz.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026