Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând de vineri, 23 aprilie 2021, expoziţia de artă plastică ”Flori pentru toţi”, deschisă la etajul Muzeului de Istorie.
Expoziția, dedicată celebrării primăverii, ilustrează florile îndrăgite de diferiți artiști, mai mult sau mai puțin cunoscuți din arta românească, de la sfârșit de secol al XIX-lea și până în perioada contemporană.
Deoarece primăvara reprezintă adesea trezirea naturii, când grădinile și copacii din jurul nostru se umplu de culoare și parfum, dorim să vă încântăm privirea cu pânzele unor artiști precum Traian Brădean, Constantin Piliuță, Constantin Blendea, Gheorghe Zidaru, Teodora Simion, Valter Paraschivescu ș.a.m.d.

Dacă unii artiști preferă simplitatea și delicatețea florilor sălbatice, alții preferă flori simbolice ori stilizate, care să amintească de starea sufletului prin intermediul unor flori simbolice ori metafore florale. Printre lucrările cu tehnici de pictură mai speciale, ce pot fi admirate pentru minuțiozitatea, atenția și măiestria necesară, amintim acuarelele așternute pe hârtie cu pană de sitar de către artista Ana Maghieru la 1892.
Expoziția va rămâne deschisă până la data de 31 mai 2021 pentru a oferi timp suficient turiștilor să o poată viziona în condiții de maximă siguranță.
Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan