Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 16 ianuarie 2023, vernisajul tradiționalei expoziții de proiecte a studenților anului 6 ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, realizate în cadrul materiei Amenajări interioare 2 – „SIT WITH ME” – ajunsă acum la cea de-a VI-a ediție.
În cadrul proiectului de arhitectură de interior, studenții, coordonați de cadrele didactice Cristina Povian și Camil Milincu, și-au propus realizarea unui obiect de stat de mici dimensiuni, ergonomic și menit să asigure confortul, dar să și reprezinte un brand de renume, așadar tema pentru anul acesta a devenit „Please SIT WITH ME in style”.
Ca și în anii precedenți, studenților le-a fost solicitată nu numai creativitatea, ci și îndemânarea pentru a realiza proiectul, principalul beneficiu al exercițiului fiind trecerea de la proiectele pe hârtie la implementarea lor în realitate.
Aproape 50 de studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism au prezentat lucrările lor în cadrul vernisajului, iar acestea s-au dovedit deosebit de creative, chiar dacă au avut de-a face cu numeroase provocări, de la alegerea brandului și până la concept, materiale și execuție.
Rezultatele, scaune create pentru mărci renumite din toată lumea, de la mari producători din domeniul fashion sau cafenele și până la SRI sau branduri proprii, pot fi admirate în perioada următoare în holul central al Bibliotecii UPT.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026