Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească‟ Târgoviște întâmpină Sfintele Paști, cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, cu o expoziție de artă religioasă.
Muzeul de Istorie găzduiește o selecție de icoane deosebit de valoroase aflate în patrimoniul instituției noastre, începând cu o parte a icoanelor prăznicare ce alcătuiesc iconostasul Bisericii Mari a Curții Domnești, realizate la mijlocul secolului al XIX-lea de Pană Hagi Avram (Hagi Avram zugravu ot Târgovişte”), cunoscut și pentru pictarea altor lăcașe de cult din orașul nostru. Panoul central cuprinde momentele principale care pregătesc și marchează Sfintele Paști: Buna Vestire, Duminica Floriilor, Răstignirea, Învierea, Duminica Tomii, potrivit unui comunicat de presă semnat de dr. Irina Cîrstina.

Deasupra acestui registru sunt expuse icoane de coronament, recent restaurate în cadrul laboratorului de restaurare al muzeului, înfățășându-i pe Apostolii Luca, Marcu și Matei, alături de Arhimandritul Ștefan. Alături de acestea se remarcă o icoană a Fecioarei, Adormirea Maicii Domnului, Ospenie Precisti, realizată în secolul al XVIII-lea, care are ca particularitate reprezentarea, în dublă ipostază, a Mântuitorului.
Expoziția este completată de icoane realizate în ateliere de școală rusă – lipovenească, unele în centrul de la Palekh, la mijlocul secolului al XIX-lea. Modul de tratare și execuție a portretelor și veșmintelor, dar și simțul cromatic, este unul de o simplitate aparentă și, în același timp, de un rafinament cromatic specific unei tradiții îndelungate a meșterilor iconari ai centrului rusesc de la Palekh. Inscripțiile de desemnare a scenelor sunt redate cu negu, cursiv, cu caractere chirilice în limba română.
Neândoielnic, icoana a fost, este și va fi mereu foarte aproape de sufletele noastre. După Sfânta Scriptură, cele dintâi icoane, care zugrăveau chipul Maicii Domnului, au fost realizate la începuturile creștinismului de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Privind icoanele, simțim iubirea, milostivirea și sprijinul Maicii Domnului, căci ea aduce mângâiere și întărește credința.
Ca o întregire firească, în expoziție se regăsesc și obiecte de cult, cum ar fi cădelnița mănăstirii Butoiu (județul Dâmbovița), ce poartă o inscripție din anul 1649, din vremea lui Matei Basarab, sau cărți sfinte (Liturghia Sf Ioan Gura de Aur; Psaltire (1780); Biblia Sacră, în traducerea lui Ioan Heliade Rădulescu din limba greacă, publicată la Paris, în 1858).
Cu bucurie, vă invităm să admirați aceste mărturii ale credinței, adevărate bijuterii ale artei religioase, cu toată încărcătura lor spirituală de peste veac.
Începând de astăzi, 13 aprilie 2017 și până la Înălțarea Domnului, pe 25 mai 2017, vă întâmpinăm cu drag în cadrul acestei expoziții, oferită în dar tuturor vizitatorilor.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan