Expoziția găzduită de Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, în perioada 5-19 februarie 2018, însumează 21 de lucrări de grafică și pictură, realizate de elevi din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, de la secțiile arte plastice și arhitectură ale Liceului de Arte Bălașa Doamna.
Acest eveniment se desfășoară în cadrul Proiectului (C)Arte pentru o cetate care merge mai departe inițiat vara trecută de Asociația cultural-educativă „Ambasadorii prieteniei” și s-a concretizat ca răspuns al coordonatoarei de proiect, d-na Corina Leca, la întrebările timide ale unora dintre elevii care au realizat desenele satirice cu mesaj civic. Dacă expozițiile din iulie-august au vizat trezirea responsabilității, autoironiei și onestității autorităților și cetățenilor orașului, de data aceasta, educația artistică este singura intenție explicită a organizatorilor. Membrii asociației doresc cu ardoare ca viziunea și încercările tinerilor talentați din județul nostru să fie cunoscute de cât mai multă lume.

Colaborarea cu Teatrul Tony Bulandra a oferit tinerilor artiști în devenire ocazia de a-și prezenta creațiile pe simezele târgoviștene și de a face cunoscut interesul și implicarea lor în viața culturală a cetății. Se cuvine subliniat faptul că, prin intermediul Asociației cultural-educative Ambasadorii prieteniei și cu susținere din partea conducerii Teatrului Tony Bulandra, elevii Liceului de Arte au îndrăznit să organizeze o expoziție cu lucrări diverse și originale, prin care să demonstreze, pe de o parte, atât însușirea învățăturilor primite de la îndrumătorii lor, cât și propriile căutări experimentale de a-și transpune viziunea artistică, iar pe de altă parte, curajul de a-și asuma, în comunitate, rezultatele exercițiului lor de formare profesională.
Se pot vedea, în cadrul expoziției, lucrări realizate în tuș sau cărbune, desene în creion sau peniță, portrete în tehnică mixtă, lucrări de pictură în ulei sau acrilic pe pânză – compoziții ce evidențiază preocupările tinerilor de a-și defini stilul, de a transpune în forme artistice reflecții ale realității de lângă ei sau fantezia creatoare, născută din propria sensibilitate.
Titlul expoziției, Ipostaze ale ființei în viziuni artistice experimentale, ar face trimitere, în acest sens, la posibile ipostaze ale celui de lângă noi, la fel de bine ca și la forme ale gândirii abstracte, ce definesc individualitatea în continuă transformare, forme concretizate plastic în artă.
Apar, în aceste lucrări, portrete sau expresii ale meditației. Omul, ca ființă reală, dar și potențial transcendentală, se regăsește în orice operă de artă, în orice creație care declanșează contemplarea. A descoperi într-un portret psihologia modelului denotă un plus de valoare comparabil cu acela recunoscut în posibilitatea de a identifica în atmosfera unui peisaj caracterul sau tipologia umană a autorului-pictor.
Acestea sunt premisele care mă determină să anticipez că receptarea acestei expoziții are toate șansele să fie antrenantă, reflexivă, compozițiile prezentate având potențialul de a stârni privitorii să caute sensuri, să încerce să explice metafora fiecărei lucrări, ca pe o stare ce face trimitere la momentul creației ei, la sentimentul pe care-l sugerează.
Viziunile acestea experimentale denotă mobilitate și transformare interioară a unor tineri ce caută să-și formeze stilul artistic și să transmită propriul mesaj lumii de lângă ei. Așa încât, dacă ne-am opri la contemplarea portretelor doar pentru că ne oferă concretul, realul, am fi pe drept limitați și învinuiți de lipsă de deschidere spre a înțelege ceea ce este dincolo de real: ființa din trecut care devine în unele lucrări mască și mit, personajul ce înfățișează o nație, un port, o tradiție, sau pe cel care se dezintegrează în așchii sau „se pierde” pentru a renaște din cenușă sau din conștiința celorlalți.
Așadar, expoziția ne invită să descoperim portretul nu doar privind chipurile „prezentate”, ci și reflectând asupra fenomenului de transpunere a personalității autorilor în creațiile lor. Le mulțumim prof. Tiberiu Mănguță, Mihaela Nicolae și elevilor: Melisa Crăciun, Amina Alchihabi, Maria-Valentina Dragomir, Emil Constantin Comedie, Sorin Olteanu, Gheorghe Cristea, Ioana Maria Andrei, Cristina Stan, Cristina Arsene, Cosmin Ciucardel, Ioana Cristina Anton, Teodora Motocescu, Florin Constantin Borcan, Delia Nicoleta Prodan, Maria Popescu, Iulia Andreea Gurgu, Florentina Daniela Dumitru.
Monica Cobianu – prof. arte plastice
Liceul de Arte „Bălașa Doamna”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan