Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Fa-i copilului tau darul de a te iubi

A venit. E aici. Ti l-ai imaginat, l-ai asteptat, iar acum e in bratele tale. Il invelesti, il sorbi, il mangai, il alinti. Toata lumea o face. Iubirea e prezenta mai intensa si mai vie ca niciodata. Simti intreaga creatie a lumii in momentul imbratisarii si nu te mai saturi inspirand frumusetea si miracolul venit in viata ta. Toti cei de langa tine arunca priviri dulci si cuvinte de drag, fapturii nou venite pe pamant. E felul lor de a-i ura bun venit si de a-ti arata ca se bucura alaturi de tine. Insa dupa ceva timp….

Iubire sau frica?

Draga mama, sa stii ca granita intre iubirea pentru puiul tau, si frica proiectata asupra lui, este invizibila, greu sesizabila. Iubirea e prezenta, asta nu punem la indoiala. Insa, de cele mai multe ori, ceea ce faci „in numele iubirii”, faci de fapt in numele fricii. Atasamentul, grija exagerata, tendinta de a sufoca se traduc prin frica. Mai tarziu, conditionarile, pretentiile, interdictiile, criticile nicicand nu pot fi puse pe seama iubirii.

Copilul vine aici curat, aducand cu el doar ceea ce este cu adevarat: iubire. De acolo, de unde vine el, nu poate aduce altceva. E deschis, foarte senzitiv, receptiv la toate emotiile tale si ale celor din jur. Dar mai ales la ale tale. Are o legatura sacra cu tine si cu acest pamant. Receptioneaza absolut orice vibratie. Inmagazineaza absolut orice cuvant si emotie. Este precum un vas gol, in care tu asezi ce stii, se simti, ce esti.

Cata vreme exista elementul de noutate si reusesti sa te minunezi in fata schimbarii din viata ta, produsa odata cu venirea copilului pe lume, usa inimii tale este larg deschisa, iar ceea ce predomina in comunicarea subtila cu el, este iubirea. Asta se intampla in majoritatea cazurilor. O perioada, doar il iubesti si atat. Nu-i ceri nimic, nici n-ai avea ce. Nu-i spui ce sa faca sau ce sa nu faca. Nu-l certi. Nu te superi pe el, nu-l critici. Il accepti asa cum este si te bucuri de conexiunea care se creeaza intre voi. Te multumesti sa-l simti si sa-l lasi sa te simta, sa-l lasi sa fie asa cum este. Si chiar de-ti mai pierzi rabdarea, cauti tap ispasitor in alta parte, astfel incat sa-l feresti pe el de reprosurile tale. Apoi, pe masura ce te obisnuiesti cu noul status, al tau si al familiei, urci din nou in minte, iar vechile frustrari apar, poate in alt chip, cu alta forma, dar incep sa iasa la suprafata. Si in mod inexplicabil de cele mai multe ori, angoasele sunt chiar mai adanci si mai puternice decat erau inainte de marea intalnire cu puiul tau. De ce se intampla asta?

Pe de o parte, e posibil sa fi sperat ca venirea unui copil va umple golul pe care-l simteai deseori, va sterge eventualele nemultumiri legate de partener si de viata ta in general, va suplini orice alta neimplinire de pana atunci sau este o bifa foarte buna ajutandu-te sa te simti in randul lumii. Iar acum apare deziluzia, caci iti e foarte clar ca nu ai reusit nimic din toate astea si ca un copil, chiar daca aparent acopera niste goluri, poate descoperi si/sau adanci altele.

De fapt, nimic si nimeni din afara ta nu poate suplini vreun gol care se afla in interior. Nemultumirile tale fata de tine raman acolo, orice ar face altcineva pentru asta. Cautarile tale continua, poate mai abitir decat inainte, in ce priveste obtinerea fericirii mult asteptate. Sigur ca esti fericita ca ai adus un suflet pe lume, dar aceasta nu e permanenta, semn ca treaba ta cu tine nu s-a incheiat. In unele cazuri, abia incepe. Nu e responsabilitatea copilului sa te faca fericita. El poate sa-ti bucure viata, dar nu poate sa-ti redea iubirea de sine si fericirea. Asta e treaba ta. Uneori, culmea, el reuseste sa te faca prezenta la faptul ca nuesti fericita. Si ca nu te iubesti destul.

Copilul poate atinge in tine zone neexplorate, sentimente si emotii necunoscute. Insusi elementul de noutate deschide usi in tine, de existenta carora habar nu ai avut. Si in ultima instanta, procesul tau este procesul tau, cresterea ta aici este doar ajutata de ceilalti si de experiente, dar munca ramane a ta. Copilul e o fiinta intr-un corp mic, are drumul sau, creatia sa aici. Nu-i pune in carca ce nu-i apartine si nu poate sa faca. Nu-i pasa responsabilitatea fericirii tale, nu va sti ce sa faca cu ea, ba mai mult, il va distrage de la propria cale, de la propria fericire. Fa-i darul de a te iubi.

Cu drag,

Nicoleta Svârlefus