Universitatea de Vest din Timișoara vă invită să participați la un eveniment liric special, Proiectul „Mozart”, pe care Facultatea de Muzică și Teatru îl propune comunității timișorene și care va fi organizat în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, în seara zilei de miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 19. Evenimentul liric este prilejuit de susținerea examenului de licență de către soprana Marina Santrač, studentă internațională a UVT. Concertul va conține două ópusuri semnate de Mozart, diferite ca gen, dar apropiate ca perioadă de compoziție, marcând, unul copilăria, celălalt adolescența geniului de la Salzburg.
Motetul Exsultate, jubilate (K 165 / K 158a), pentru voce de sopran, orchestră și orgă, a fost compus și prezentat public într-o primă variantă în 17 ianuarie 1773, în timpul șederii la Milano a compozitorului, cu puțin timp înainte ca acesta să împlinească 17 ani. Cunoscută ca varianta „Salzburg”, a fost mult timp pierdută și redescoperită abia în 1978. Totuși, varianta originală, cea de la „Milano”, a fost cea care s-a impus în decursul timpului și este și astăzi cea mai cântată.
Cea de-a doua lucrare din program, Bastien und Bastienne (K 50 / 46 b), este o operă comică cu caracter pastoral într-un singur act, una din cele mai timpurii lucrări de gen a lui Mozart, scrisă de acesta la numai 12 ani (1768). Lucrarea, de tip singspiel, cuprinde în afara ariilor și ansamblurilor vocal-instrumentale și un text vorbit sub formă de recitative, în genul operetei.
Soprana Marina Santrač, care își susține examenul de licență în cadrul evenimentului concertistic de miercuri, este născută în Serbia, în proximitatea graniței cu România, localitatea Vršac. După terminarea studiilor primare și gimnaziale, parcurge anii de liceu la Novi Sad, devenind ulterior studentă și absolvind cu brio Academia de Artă din localitate (secția pictură) în anul 2018. Studiază în paralel Canto în cadrul Liceului de Muzică „Isidor Bajić” cu doamna Prof. Marta Balaž, studii încheiate cu succes în anul 2017. Pasiunea pentru muzică este exprimată plenar în anul 2018, când decide să dea admitere la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Clasa de Canto a Prof. univ. dr. habil. Marius Manyov, reușind prima la examenul de admitere. Soprana manifestă un standard calitativ ridicat în toate genurile muzicii vocale clasice: operă, oratoriu și lied, demonstrat cu prilejul nenumăratelor apariții scenice din țară și străinătate, dar și a unui număr impresionant de premii dobândite în concursuri interne și internaționale. Miercuri seară, Marina Santrač își va dovedi din plin calitățile de artist liric, dobândite pe parcursul celor patru ani de studiu universitar la UVT, și exersate în numeroasele apariții publice materializate prin examene, audiții, concerte, spectacole și recitaluri. Pentru reușita deplină a acestui ultim concert, distribuția solistică la fi completată cu un tenor și un bas, dintre actualii și foștii studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, precum și de acompaniamentul unui grup instrumental de calitate, care și-a probat armonia orchestrală prin mai multe frumoase colaborări, în ultimii ani.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului