SOS Satele Copiilor organizează, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul FestiSAT. Festivalul caritabil are loc pe data de 14 iunie, la SOS Satele Copiilor, Calea Floreasca 165. Toți participanții vor sta la masa binelui, unde nu există distanță între artiști, influenceri, oameni de business, susținători ai cauzei și se vor bucura de o zi împreună, muzică bună, relaxare în natură, mâncare de la food trucks și activități surpriză.
În ultimii doi ani, peste 5.000 de oameni au venit la fiecare ediție FestiSAT pentru a celebra bucuria de a dărui. În total, festivalul a adus 200.000 de euro pentru copiii și tinerii vulnerabili din programele asociației.
Masa binelui la FestiSAT
FestiSAT nu e doar un festival. E o sărbătoare a binelui, o șansă oferită celor aflați în nevoie.
Pentru prima dată, evenimentul va avea loc în Satul SOS din București, locul unde fiecare colțișor spune o poveste. În 1993, pe Calea Floreasca au fost deschise primele case familiale SOS, unde au crescut sute de copii și tineri. În curtea generoasă, o masă cu sute de locuri va aduce împreună oamenii buni, într-o atmosferă de familie.
Toate fondurile strânse vor susține 200 de tineri din programele asociației, pentru ca aceștia să depășească starea de vulnerabilitate și să poată fi pe cont propriu. Tinerii vor primi sprijin adaptat nevoii fiecăruia în parte, care va include:
🎓 sprijin pentru educație
🛠️ cursuri de calificare
🏡 ajutor pentru locuință
❤️ intervenții de urgență sau sprijin emoțional
“Lansăm o călduroasă invitație fiecăruia dintre voi care vrea să petreacă câteva ore în locul în care a început povestea SOS Satele Copiilor, în urmă cu 32 de ani. Cu un nou format de data aceasta – o masă de sărbătoare acasă, în familie, prin FestiSAT ne propunem să susținem 200 de tineri vulnerabili. Când abia răzbești să trăiești, când renunți la școală mult prea devreme și nu pentru că așa ai ales, tinerețea poate fi cumplit de grea și de nesigură. Prin profesioniști și acțiuni concrete, le oferim tinerilor o șansă reală la o viață mai bună. Mulțumim din toată inima celor care ne-au fost alături la primele două ediții și ne dorim să fim împreună și anul acesta, pe 14 iunie!” transmite Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului