Începând cu data de 30.01.2025, Primăria Orașului Novaci deține a IV-a certificare de la O.S.I.M.,marca înregistrată „Festivalul Transhumanței în Parâng”, acțiune demarată în urmă cu aproape un an, din dorința expresă de a crește vizibilitatea zonei turistice montane situată în nordul județului Gorj și cu atingerea pe viitor a obiectivului de a pune bazele unui turism cultural zonal, bazat pe evenimente care să promoveze cultura tradițională a României.
Obiceiul Transhumanței, marcant pentru istoria comunităților păstorești din România si de pe tot globul, este al zecelea element românesc , care
începând cu 5.12.2023, face parte din Patrimoniul Imaterial UNESCO.


Marca ” Festivalul „Transhumanței în Parâng” este de acum un brand protejat al unui festival unic în România, dedicat comunităților păstorești care trăiesc la poalele Masivului Parâng, care poate ajuta la accesarea fondurilor europene, la realizarea unei colaborări regionale, naționale și internaționale, cu un unic scop: dezvoltarea economico – turistică și culturală a zonei și a României prin promovarea tradițiilor păstorești.
La Novaci, încă mai există familii de păstori cu turme numeroase, care practică obiceiul transhumanței adaptat timpurilor pe care le trăim.
Acești oameni pot fi vârful de lance al păstrării unor obiceiuri pe cale de dispariție

Conceptul în sine, documentația și depunerea materialelor aparțin responsabilei culturii novăcene, prof. Elena Basarabă.
Logoul mărcii, a fost realizat în regim de voluntariat de către tânărul Sebastian Oacheș, inginer, membru al echipei voluntarilor novăceni. Nu au existat cheltuieli destinate realizării Logo-ului.
Materialele documentare despre transhumanță, în forma actuală, au fost filmate la Melinești, cu sprijinul necondiționat și voluntar al familiei de păstori novăceni, Marioara și Gheorghe Băbu.

Costurile de certificare a mărcii au fost suportate de Primăria Novaci.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune