În perioada 29–31 august 2025, la Târgoviște va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative.
Pe parcursul evenimentului, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, vor avea loc masterclass-uri de operă și belcanto susținute de membrii juriului, concursul propriu-zis și două concerte.
Manifestările se vor încheia pe data de 31 august, când, la Cinematograful „Independența”, va avea loc Gala Laureaților, în cadrul unui Concert Extraordinar, care va începe la ora 18:00. Acesta va fi susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, alături de sopranele Iulia Isaev, Daria Lupu,Theona Iurcovschi (câștigătoarea trofeului concursului din anul 2024), baritonul Lucian Petrean, tenorii Ioan Hotea și Ștefan Von Korch.
Accesul la Concertul Extraordinar se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița începând de luni, 25 august 2025, între orele 9:00-16:00.
Întregul program al evenimentului îl regăsiți atașat prezentului comunicat de presă.





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului