31/10/2020

Fiecare cădere, pe lângă rănile pe care ni le lasă în adâncul sufletului, este sau ar trebui să fie o lecție despre noi

“Oamenii din viața noastră sunt asemeni unor părți ale unui copac; frunze, ramuri și rădăcini. Cunoaște-i și te vei cunoaște! Recunoaște-i și vei învăța să închizi drumuri care nu duc nicăieri și să deschizi căi despre care nici nu știai că există în viața ta!”

Copaci și oameni

Când privesc copaci, încep să mă gândesc la toți oamenii din viața mea. Cei care au rămas, cei care au plecat și scopul pentru care au intrat în viața mea.

De obicei, ajung să fac asta într-un moment de cumpănă, în pragul unor decizii importante. Este ca atunci când întorci un ceas: poate fi dat înapoi sau înainte.

Dar oricât de mult ne-am dori să avem un reper, să vedem unde și cum vom ajunge, de noi depinde direcția înspre care o vom lua!

În drumul nostru vom întâlni oameni, tot așa cum mergând prin pădure întâlnim copaci. Unii foarte mici, alții foarte înalți, de la golași până la înfrunziți de nici nu le mai vezi crengile, de la coroane pline de flori până la goliciunea crengilor.

Până și coaja copacilor este diferită, într-o multitudine de modele și culori. Frunzele sunt de mai multe nuanțe de verde, iar forma lor…nu mai natură putea fi un maestru atât de talentat.

Tot așa de diferiți sunt și oamenii. Dar copacii sunt toți demni. E drept că uneori unii se apleacă după vânt, dar nu se schimbă, doar se apleacă pentru a lăsa vântul să plece mai repede, să nu se oprească acolo. Unii sunt puși la pământ de oameni sau de neglijența lor. Dar nu se răzbună.

Oamenii-frunze

Unii oameni sunt ca frunzele. Se leagănă după cum bate vântul, iar la un vânt mai puternic, se desprind și….dispar. Sunt instabili. Nu te poți baza pe ei. Când anotimpurile se schimbă, se “îngălbenesc”, se “ofilesc” si chiar “mor”. Sunt oamenii care nu fac față schimbărilor sau presiunii vieții, situațiilor grele sau în perioade de mare schimbare.

Sunt oamenii care pleacă atunci când este mai greu și ai mai mare nevoie de sprijin. Nu trebuie să regretăm după astfel de relații. Erau temporare. Ne ajută să ne înțelegem și să învățăm acele lecții în viață despre noi înșine, despre puterea noastră de a depăși situații și limite.

Ați privit vreodată ramurile unui copac ca pe niște oameni de lângă voi? Ați văzut cum crengi puternice se rup, desprind la vânt, ploaie, ger?

Oamenii – crengi

Așa și cu unii oameni din viața noastră. Cu ei trebuie să fii deosebit de atent! Aceștia din urmă te pot răni și te pot face să cazi foarte jos, foarte grav și greu! Ei sunt acei prieteni care îți lasă impresia că îți sunt prieteni buni, puternici, devotați, pe care te poți baza, în care poți avea încredere. Totul însă până în momentul în care lași o parte din greul vieții tale pe umerii lor sau le ceri ajutorul. Atunci se vor frânge, lăsându-te să cazi. Ei sunt cei care îți oferă prieteniile capcană, prieteniile care se rup ușor, asemeni ramurilor.

Și unii și alții sunt oamenii -test, sunt cei de la care trebuie să învățăm niște lecții de viață.

Pentru că toți avem nevoie de tot ce ni se întâmplă în viață, bun sau rău. Fiecare cădere, pe lângă rănile pe care ni le lasă în adâncul sufletului, este sau ar trebui să fie o lecție despre noi, un popas în viața noastră, un indicator la o răscruce de drumuri, obligatoriu cu un sens pe care scrie: “Ridică-te și mergi înainte!”.

Sigur că e dureros! Orice rupere este dureroasă. Orice cădere rănește și lasă urme. Dar dacă este nevoie trebuie să o facem. Sângerăm odată și bine, dar apoi, vom respira frumos și curat!

Rădăcini…

Și apoi… în viața fiecăruia există ei…rădăcinile! Există o Xena, un filolog… Există oamenii aceia care indiferent ce ni se întâmplă, oricât de jos am cădea, oricât de josnici am fi, ei ne rămân! Rămân și ne ajută să ne ridicăm, să ne înțelegem noi pe noi.

Poate că nu mereu suntem de acord, poate că nu mereu sunt comozi, dar ei nu vor pleca niciodată! Nu se rup, nu dispar la schimbări de teren, de anotimp, la furtuni. Se înfig bine în viața noastră construind un echilibru, care ne permite să avem mișcăm fără să ne rupem.

Ei nu sunt îngrijorați că uneori sunt invizibili, că alții nu îi cunosc, că nimeni nu știe ce fac ei pentru tine, deoarece ei au ca scop existența lor în viața ta, susținerea sinceră, reală și profundă!

Ei sunt prietenii pentru care trebuie să înfruntăm viața, pentru care merită să luptăm, să trecem prin foc și ploaie. Ei sunt rădăcinile noastre și noi rădăcinile lor.

“Toți suntem rădăcinile cuiva și toți avem rădăcini pe altcineva!”

Și dacă avem rădăcini puternice vom fi asemeni copacilor care ne copleșesc cu măreția lor.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share