Iubitorii filmului sunt invitați în acest weekend, mâine, la ceas de seară, la CETATEA MĂLĂIEȘTI din Sălașu de Sus să vizioneze două filme de scurt metraj, începând cu orele 20.00, la amfiteatru.

După ce au fost difuzate în cadrul unor mari festivaluri de film, cum ar fi TIFF 2022, Anonimul Internațional Film Festival sau Festivalul de film Odense din Danemarca, unde au fost și premiate, iată ca Regizorul Mihai Gavril Dragolea, în parteneriat cu Primăria Comunei Sălașu de Sus, vă oferă ocazia de a cunoaște personaje inedite aflate în situații inedite!
Filmele propuse ne pun în situația de a vedea dincolo de ceea ce trăim în viața de zi de zi – povestea unui pușcăriaș care evadează de la închisoare și se împrietenește cu un câine bătut de stăpân; sau cea a unei familii care face sacrificii și compromisuri pentru a-și salva fiica, ne îndeamnă să înțelegem și să empatizam cu lumea care ne înconjoară și să ne punem întrebarea dacă un fapt imoral justifica refacerea ordinii morale? Dacă scopul scuză mijloacele?.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan