Finanțare europeană pentru un proiect de amploare la Moreni: investiții în transport, infrastructură și spații urbane
Un proiect cu o valoare de aproximativ 114 milioane de lei va schimba în următorii ani aspectul și infrastructura municipiului Moreni. Contractul de finanțare pentru investiția dedicată mobilității urbane durabile a fost semnat astăzi în prezența reprezentanților administrației locale, județene și regionale.

La eveniment au participat primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, președintele ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, precum și vicepreședintele CJD, Luciana Cristea.
Proiectul prevede realizarea unei autogări moderne, achiziția de autobuze electrice pentru transportul public, modernizarea mai multor străzi din municipiu, amenajarea unor zone pietonale și introducerea unor sisteme inteligente pentru gestionarea traficului.
Gabriel Purcaru a precizat că investiția este cea mai importantă obținută de administrația locală până în prezent și va avea efecte directe asupra unei zone extinse din nordul județului.
„Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 23 de milioane de euro, iar beneficiarii direcți sunt peste 70.000 de locuitori. Vorbim despre investiții în transportul public, infrastructura rutieră și reconfigurarea unor zone importante ale municipiului. Ne dorim să oferim condiții mai bune pentru locuitori și să creăm premisele unei dezvoltări moderne pentru oraș. Chiar dacă perioada de implementare va presupune și anumite inconveniente, rezultatele vor fi pe măsura eforturilor”, a declarat primarul municipiului Moreni.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre importanța proiectului pentru dezvoltarea municipiului și a zonei înconjurătoare.
„Este una dintre cele mai importante investiții care se realizează în municipiul Moreni și un proiect care va produce schimbări vizibile în comunitate. Mă bucur că administrația locală a reușit să valorifice oportunitățile de finanțare disponibile și să atragă fonduri europene consistente. Acest proiect va contribui la modernizarea orașului și la creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor”, a afirmat Corneliu Ștefan.
În cadrul evenimentului, Liviu Mușat a remarcat evoluția municipiului Moreni în ceea ce privește accesarea programelor europene.
„Moreniul a devenit, în ultimii ani, una dintre administrațiile locale care s-au remarcat prin numărul și valoarea proiectelor depuse. În contextul actual, fondurile europene reprezintă o resursă esențială pentru dezvoltarea comunităților locale, iar acest proiect este un exemplu concret al modului în care aceste oportunități pot fi valorificate. Urmează etapa de implementare, o perioadă care va necesita implicare și colaborare din partea tuturor instituțiilor implicate”, a declarat președintele ADR Sud-Muntenia.
Potrivit autorităților, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea etapelor procedurale necesare, iar implementarea proiectului este estimată la aproximativ 24 de luni.
Abonează-te la știrile Oficial Media!
Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.