În luna aprilie a anului în curs, Ministerul Dezvoltării va lansa apelurile de proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat ministrul Cseke Attila.
”5.522 de familii tinere se vor putea muta în locuințe noi, cu consum de energie aproape zero (nZEB) după 2026, și își vor putea înscrie copiii în creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul. Ne vom putea deplasa cu bicicleta mai mult, pentru că vom construi 1.091 km de pistă de bicicletă operațională, din care jumătate până în 2024”, a anunțat ministrul.
Ministerul Dezvoltării va aloca 230 milioane de euro pentru creșe moderne, eficiente din punct de vedere energetic, 2,2 miliarde de euro vor servi eficientizarea energetică și punerea în siguranță din punct de vedere seismic a blocurilor și a clădirilor publice, iar 2,12 miliarde de euro vor servi dezvoltarea unei infrastructuri mai verzi ale localităților din România, a precizat ministrul.
”Ținta este să reînnoim parcurile auto ale localităților cu automobile inteligente și verzi, prietenoase cu mediul” , a subliniat Cseke Attila. 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen vor fi achiziționate pentru reședințele de județ, municipiul București, orașe și comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze și 320 microbuze. Transportul public în România va deveni mai verde și mai inteligent în urma achiziționării a 491 de sisteme digitale de management al transportului public, până în trimestrul doi al anului 2026. Noile autovehicule vor beneficia și de stații de încărcare corespunzătoare, în urma a achiziționării a 13.200 puncte de încărcare, și vor servi și transportul elevilor.
În ceea ce privește eficientizarea energetică a clădirilor, ministrul a precizat: din suma de 2,2 miliarde de euro, se vor reabilita aproximativ 1,3 milioane de metri pătrați de spațiu locuibil, și din PNRR se va finanța și realizarea Planurilor urbanistice a localităților, necesare pentru o dezvoltare bine gândită. ”Dacă calculăm un bloc convențional cu o scară și 8 etaje, vom putea reabilita aproximativ 1.400 blocuri de locuințe și alte 2.000 de clădiri publice. Cel mai important lucru de reținut este că, pentru prima dată, aceste reabilitări nu presupun contribuție de la locatari sau de la autoritatea locală”, a arătat Cseke Attila.
Suma totală de 4,55 miliarde de euro va fi alocată cu ajutorul unei platforme digitale puse la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, până în aprilie 2022, unde autoritățile publice locale vor putea vedea fondurile disponibile, prealocate pentru localitatea respectivă, tipurile de proiecte care sunt eligibile, și vor putea să aleagă dintre acestea în funcție de strategia de dezvoltare de la nivel local.
La finele anului, vom încheia toate contractele de finanțare, a precizat Cseke Attila, spunând că toate informațiile au fost trimise tuturor potențialilor beneficiari. ”Finanțarea este de 100% pentru toate programele de finanțare, autoritățile locale nu vor fi nevoite să asigure contribuție proprie din fonduri locale. Contractarea fondurilor se va face în mod rapid, digital și transparent. Scopul a fost să ne asigurăm că aceste fonduri UE vor fi cheltuite eficient și rapid pentru dezvoltarea României” a conchis ministrul de resort.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice