A fost o perioadă extrem de dificilă, cu totul neobişnuită, dar, cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, am reuşit să depăşim aceste momente grele. Atât firme mari, mai mici, cât şi persoane fizice s-au gândit la cei mai puţin norocoşi şi au fost alături de beneficiarii din centrele rezidenţiale, aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, în perioada stării de urgenţă.

Contribuţia fiecăruia a fost extrem de importantă, iar noi, aparatul de specialitate al instituţiei, angajaţii din centrele sociale şi beneficiarii, le suntem profund recunoscători pentru sprijinul acordat. Graţie generozităţii Companiei Kaufland România, S.C. RALEX – Pucioasa S.R.L., S.C. CHEM EXPERT INDUSTRY S.R.L., Societatea Naţională de Cruce Roşie – filiala Dâmboviţa, Clubului SPORTIVE OFF-ROAD ADVENTURE, S.C. TONELY S.R.L., Asociaţiei Căminul unei Inimi Bucuroase, Asociaţiei MagiCAMP, Asociaţiei GEEKS FOR DEMOCRACY, S.C. BENETON S.R.L., S.C. Dulce de Roxana S.R.L., Arhiepiscopiei Târgoviștei, doamnei Simion Andreea, doamnei Torcică Micşunica, doamnei Negrea Claudia, domnului Vasile Constantin, doamnei Pigui Cristina, domnului Mastacan Sergiu, Protoeriei Pucioasa, Protoeriei Târgovişte Nord, domnului Anton Mihai, domnului Iordache Ion, doamnei Milea Doina, au fost achiziţionate produse alimentare, materiale igienico-sanitare, dezinfectanţi pentru suprafeţe, echipamente de protecţie, instrumentar cabinete medicale, medicamente, produse electrocasnice, saltele pentru paturi şi jocuri recreative. Toate au ajuns la beneficiarii din centrele rezidenţiale, mici şi mari, cu sau fără dizabilităţi.
În numele lor vă mulțumim din suflet pentru sprijnul acordat și vă dorim multă sănătate, linişte şi bucurie alături de cei dragi, dar și mult succes în activităţile desfășurate!
DIRECTOR GENERAL, ŞEF BIROU,
ing. Cristiana Bucur ing. Cerasela Gurgu

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”