Europarlamentarul Corina Crețu a vizitat mai multe localități din județul Hunedoara pentru a susține candidații PRO ROMÂNIA la alegerile locale. I- au stat alături, deputatul Sorin Marica și candidatul PRO ROMÂNIA la funcția de președinte al Consiliului Județean, Dacian Ciodaru.
”A fost un sfârșit de săptămână plin din punct de vedere politic. Am întâlnit zilele acestea, în total, peste 100 de candidați ai PRO România din județul Hunedoara la Primării, Consilii Locale și Consiliul Județean. M-am bucurat să îi întâlnesc pe fiecare în parte și să constat – încă o dată – că PRO România are, de departe, cea mai solidă ofertă pentru locuitorii acestor municipii, orașe și comune care, din păcate, au suferit nedrept de mult în ultimii ani.
Sunt zeci și zeci de proiecte administrative care așteaptă să fie inițiate odată ce candidații noștri își vor prelua mandatele. Iar aceste proiecte vor contribui, sunt convinsă, la îmbunătățirea vieții oamenilor din Valea Jiului. Acum doi ani, am lansat inițiativa “Regiuni carbonifere în tranziție”, ocazie cu care anunțam că Valea Jiului devine parte a acestui proiect important, astfel încât să poată primi asistență tehnică și ajutor suplimentar din partea specialiștilor Comisiei Europene.
Problemele cu care se confruntă această regiune greu încercată a României au fost și au rămas pe agenda mea atât în calitate de Comisar European, cât și acum, când am revenit în Parlamentul European. Regiunile carbonifere – și cu precădere Valea Jiului – trebuie să fie ajutate pentru a realiza o tranziție cât mai ușoară către o economie care nu lasă pe nimeni în urmă. Am fost de mai multe ori în vizită aici și cunosc dramele cu care se confruntă familii întregidin orașele Văii Jiului. Pentru următorul exercițiu financiar multianual (2021-2027), România va avea la dispoziție 1,76 miliarde EUR prin Fondul European pentru Tranziţie Justă pentru a sprijini diversificarea economică a celor mai afectate regiuni, deci și a Văii Jiului. E foarte important ce se va întâmpla cu acești bani, iar planificarea trebuie să înceapă deja. În total, în România, sunt în joc 30.000 de locuri de muncă în sectorul minier. De aceea, rolul administrației publice locale e crucial, pentru că trebuie să se implice activ în elaborarea și implementarea acestor proiecte. Mult succes tuturor candidaților noștri! Împreună suntem PRO România, deci ținem cu România!” a ținut să declare europarlamentarul Corina Crețu.
Aceasta, împreună cu deputatul Sorin Marica și Dacian Ciodaru s-a întâlnit cu candidații și alegătorii din orașele Văii Jiului, dar și la Hațeg, Sălașu de Sus, Călan, Geoagiu, Simeria.
” Am făcut alături de europarlamentarul Corina Crețu un tur al principalelor orașe din Valea Jiului pentru a ne susține candidații și de a ne întîlni cu electoratul. Obiectivul nostru, al celor de la PRO ROMÂNIA este de a avea cât mai mulți primari, reprezentanți în Consiliile locale, ca să putem arăta concetățenilor noștri ce putem să facem atunci când avem responsabilitatea directă de administrare locală. Ne dorim și ne propunem transparență, evaluarea eficienției cheltuirii banului public și o administrație publică eficientă. Avem oameni cu viziuni noi și Este nevoie de o abordare nouă în administrația locală de aici, care să găsească soluții viabile pentru toate orașele . Accesarea banilor europeni puși la dispoziție pentru Valea Jiului și nu numai, reprezintă o necesitate. Insistăm în demersul nostru ca judeţul Hunedoara să atragă investitori în mai multe zone, nu doar în Valea Jiului. O dezvoltare economică unitară a judeţului va elimina treptat sărăcia din multe comunităţi. Primarii trebuie sprijiniţi prin măsuri concrete, inclusiv financiare şi de atragere de fonduri europene, de către Consiliul Judeţean Hunedoara , pentru a crea locuri de muncă pe termen lung în comunităţile respective” a ținut să declare și deputatul Sorin Marica.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025