Luni, 9 noiembrie 2020, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a fost lansat, în cadrul unei conferințe de presă, videoclipul formației RockIng pentru piesa „100 de ani”. Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, care se sărbătorește în data de 11 noiembrie 2020, o serie de muzicieni de calibru din formații care au făcut istorie în domeniul muzicii, toți absolvenți ai UPT, s-au reunit pentru a forma o super-formație – RockIng – ce va susține un concert dedicat aniversării celor 100 de ani de la înființarea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara.
Proiectul, coordonat de realizatorul muzical Bogdan Puriș, și el absolvent al UPT, a presups pregătirea și interpretarea pe scenă a 15 hituri celebre ale grupurilor în care au cântat membrii formației, plus o piesă nouă, „100 de ani”, dedicată Centenarului UPT. Versurile noii piese sunt compuse de un alt absolvent al Politehnicii timișorene, poetul și scriitorul Robert Șerban. Videoclipul a fost realizat de Ovidiu Novac, și alsolvent al UPT, la fel ca și inginerul de sunet, Uțu Pascu.
Formația RockIng e formată din: Mircea Baniciu – voce, chitară (Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock); Călin Pop – voce, chitară (Celelalte Cuvinte); Tiberiu Bako – bass (Cargo, Pro Musica); Teodor Pop – claviaturi (Jazzybit); Valentin Potra – baterie (Abra, Blazzaj, Impact, Arca), Octavian Horvath (Implant Pentru Refuz). Membrii formației s-au reunit de mai multe ori la Timișoara pentru a realiza câteva repetiții împreună și pentru înregistrarea noii piese.
În cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, membrii formației au subliniat munca intensă care a fost depusă pentru punerea în practică a proiectului, au depănat câteva amintiri din perioada studenției la Politehnica, iar în cadrul conferinței de presă a fost subliniată latura artistică pe care o au mulți dintre absolvenții instituției. Doar în domeniul muzical s-au afirmat mulți absolvenți ai Politehnicii, unii dintre aceștia dezvoltând cariere în străinătate, însă nu a fost posibilă cooptarea tuturor din cauza pandemiei de coronavirus. Dintre cei prezenți, unii au dezvoltat cariere și în domeniul ingineresc pe care l-au absolvit, alții s-au dedicat doar carierei muzicale.
De asemenea, s-a discutat și despre posibilitatea susținerii unui concert cu public, atunci când situația epidemiologică o va permite, dar și despre colaborarea deosebit de bună între artiști de stiluri și vârste diferite, care ar putea duce chiar la continuarea proiectului și după încheierea aniversării Centenarului Politehnicii timișorene.
În 11 noiembrie, de la ora 20:00, va fi difuzat în streaming online – pe canalele UPT (pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara, canalul de Youtube Teleuniversitatea Timișoara) – concertul formației RockIng. Până atunci, videoclipul piesei „100 de ani” poate fi vizionat aici: https://fb.watch/1F4gl0CHZu/
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului