Frica de moarte distruge ființa umană

Ne agățăm de tot ce, aparent, oferă speranța la nemurire. De plecarea în ”rai”, de trecerea în alte dimensiuni sau lumi extraterestre și de reîncarnări. Toate acestea au loc datorită fricii de moarte.

Frica de moarte  se transformă în frică de viață

Fără a nega sau a confirma vreuna din teoriile metafizice și ezo-exoterice de mai sus, indiferent ce se va întâmpla într-o zi, noi avem de trăt aici și acum, toate celelalte zile.
Frica de moarte ne paralizează gândirea și acțiunile și, ne determină să ne legăm fedeleș de o doctrină abstractă ca fenomen salvator.
Din ființe întregi și expansive precum păsările care zboară liber, devenim captivi unor ritualuri limitative, ne izolăm în practici false și pierdem puterea de înțelegere a ființării, la fel ca o pasăre care nu a părăsit niciodată colivia.
Astfel frica de moarte se transformă în frica de viață, iar aceasta pornește încă de după naștere, prin imitarea celor din jur și prin asimilarea îndemnurilor familiei.
Un alt factor ce contribuie la frica de moarte și implicit, frica de viață, este așa-zisa educație școlară, care prezintă autolimitarea, îmbrăcată în hainele libertății și al adevărului absolut. De ce? Răspunsul este foarte simplu: un pedagog care nu a zburat liber niciodată, va descrie în sute de pagini locul dintre cei patru pereți ai coliviei și, va reuși să creeze un fals univers ce va inspira adulții de mâine. Puținele exemple de învățători proveniți din ”Cer”, din cerul văzut ca lume în ansamblul ei, au fost blamați, considerați nebuni și chiar uciși de confrații lor. Aceștia din urmă nu pot concepe ca adevăr, altceva decât ceea ce se vede prin zăbrelele coliviei și ceea ce se zărește puțin pe fereastră.

Frica de viață înseamnă capitulare

În lupta noastră pentru siguranța vieții, nu ne dăm seama cu câtă ușurință ne-o pierdem. O pierdem, vânzându-ne libertatea și, de cele mai multe ori, o oferim grupurilor conducătoare, grupuri politice și religioase care exploatează frica de viață a individului.

Mii de organizații politice și religioase de pe întreaga planetă, exploatează păturile sociale, bazându-se pe nevoia acestora de securitate, pe frica lor de moarte și libertate, oferindu-le ceea ce aceștia cred că au nevoie. De fapt totul se transformă în sclavie, căci plătesc cu viața, cu propria identitate și sudoare, cu sacrificii fizice și sufetești, puținul care de fapt nu le este necesar.
Marele paradox al fricii de moarte este că deși omul se naște având tot ceea ce are nevoie, el își vinde viața fiindu-i frică și de aceasta, își vinde libertatea fiindu-i frică de riscurile libertății, și se dă pe sine la schimb cu nimic. Se automutilează. Frica de moarte, de fapt, induce o altfel de moarte. Nu se mai moare la 80 de ani după o viață plină, ci se există fără să se fi trăit vreodată.

Liderii care nu exploatează și care vor să sprijine din altruism si iubire, sunt puțini și apar rar în istorie, iar atunci când există, sunt înlăturați de caracatița care conduce aceste lanțuri de supermarket-uri cu oameni. Unul dintre marii învățători a fost Iisus din Nazareth, cel care a vorbit despre libertate, adevăr și iubire, despre puterea nesfârșită aflată în fiecare dintre noi. Acesta a fost ucis, iar teoriile sale alternative au fost ”confiscate”, reinterpretate convenabil negustorilor de oameni și, li s-a dat caracter exoteric.
Ele au rămas de mii de ani, instrumentul de manipulare a maselor, folosit de sute de organizații religioase.
Nu riscul libertății ucide, ci însăși, frica de moarte. Frica de moarte care se tranformă în frica de viață. Iar noi, din ființe întregi ”după chipul și asemănarea universului”, ajungem în cuști cu zeci de lacăte, ghemuiți de spaimă, cu mintea și spiritul pierdute, așteptând o minune care nu va veni niciodată.

Eliberarea – Singura opțiune pentru viață

Singurul miracol din viața noastră este atunci când avem fereastra deschisă. Aceea este cu adevărat o minune. Atunci ne putem întoarce la noi, cei care am fost lăsați, aici, pe Pământ.
Nu va fi ușor, căci nu mai avem abilități de zbor. Dar încet-încet le vom deprinde. Nu vom zbura nici prea jos, pentru a nu cădea pradă lupilor, nici prea sus, ca nu cumva să ne înhațe vulturii. Ne vom odihni des în câte-o scorbură. Zborul va fi din ce în ce mai ușor. Cerul mai luminos. Ne vom aminti cine suntem și ce putem, iar atunci vom vedea că singurul Dumnezeu este deja în ființa noastră.
Unii dintre noi ne vom întoarce la păsările din colivii și chiar dacă multe ne vor considera nebuni, vom reuși să salvăm câteva, care la rândul lor se vor întoarce după altele.

Evadarea. Eliberarea.
Acesta este secretul supraviețuirii planetei care altfel s-ar fi autodistrus cu multe mii de ani în urmă.

Cristi Iordache

Citeste si:

Am trăit și raiul și iadul. Acum am renunțat la tot ce nu îmi cere universul

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media