Zeci banere și corturi, împreună cu schelele pe care erau montate au disparut din Timișoara în doar câteva ore. Culmea, asta se întampla, în anul 2020, ăn plină zi, în Timișoara, orașul care are sute de camere video de supraveghere montate pe toate arterele principale.
Am depus astazi la Politia Locala, la Poliția Municipiului și la Parchet o sesizare cu privire la aceast furt. Banerele sunt proprietatea PMP Timiș, iar schelele sunt închiriate și ne rezervam dreptul să facem inclusiv plângeri penale împotriva celor care le-au furat de pe domeniul public.
Trebuie spus că, și aceste fapte le-am descris și la poliție, în urmă cu o săptâmână un presupus polițist local a făcut presiuni asupra Președintelui Partidului Mișcarea Populară Timiș, Cornel Sămărtinean să îl determine să strangă banerele si corturile electorale de pe domeniul public, deși legea permite amplasarea lor până la începerea campaniei electorale, adica pana în data de 28 august 2020 la ora 00:00.
“După ce nu am dat curs acestor presiuni, care au inceput cu telefoane și intrebări primite la ora 5 dimineața pe Whatsapp, am primit, ATENȚIE, tot pe Whatsapp, nu mai puțin de 40 de amenzi… Sper, din toată inima, că bănuiala mea să nu se adeverească și că dispariția acestor banere nu are legatură cu poliția locala sau cu angajați ai Primăriei Timișoara sau ai companiilor aflate în subordinea Primăriei Timișoara. Dacă se dovedește că banuiala mea este corectă și că dispariția banerelor are legătură cu adminstrația locală, înseamnă că lucrurile sunt cu mult mai grave decât ne dăm seama… Înseamnă ca totul a fost orchestrat de Nicolae Robu, care, pe lângă faptul că (înca) este primarul orașului, este și candidat la alegerile locale, deci este și el competitor în competiția electorală. Ori prin implicarea în furtul acestor banere, în primul rând, este complice la fapte de natură penală, și în al doilea rând, și-a dezavantajat un competitor direct. Ori nu ai cum să și concurezi, dar să și stabilești regulile după care se concurează mai mult chiar să le schimbi după cum te avantajează pe tine mai mult”, a declarat Cornel Sămărtinean președintele PMP Timiș.
Cerem public atât conducerii Poliției Locale cât și Poliției Municipiului Timișoara să cerceteze urgent împrejurările în care au disparut banerele Partidului Miscarea Populara de pe raza orașului și să traga la răspundere vinovații.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului