Garda Națională de Mediu: Depozitul de deșeuri de la Aninoasa avea un grad de umplere de două ori mai mare decât cel autorizat. Pe 17 iunie 2025, am dispus sistarea activității, nu înainte să aplicăm amenzi cumulate de peste 560.000 lei‼

📢Comisarii GNM s-au deplasat la situl depozitului de deșeuri de la Aninoasa, județul Dâmbovița, în urma informării emise de ISU. Am solicitat prezența unui laborator de monitorizare al ANPM care a început culegerea de date, începând cu ora 22:00. Continuăm să monitorizăm situația în teren și să analizăm datele furnizate de experții în monitorizarea indicatorilor de mediu. Precizăm că GNM a dispus, anterior producerii celui mai recent incendiu de deșeuri la Aninoasa, sistarea activității, în urma unor multiple acțiuni de control și inspecție în cadrul cărora am constatat multiple nereguli.
Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul teritorial, a efectuat multiple acțiuni de inspecție și control la depozitul de deșeuri de la Aninoasa. Menționăm că nu este prima situație de incendiu și/sau reaprindere a deșeurilor depozitate în acest sit. Multiple astfel de situații au fost înregistrate, rezultând inclusiv o ardere incompletă a deșeurilor, generatoare de poluanți dăunători mediului. Începând de anul trecut, din vara anului 2024, am constatat și informat asupra neasigurării sitului împotriva radiaților solare, cât și pentru reducerea emisiilor de mirosuri și gaze în atmosferă.
🎙”Decizia de sistare a activității de depozitare la Aninoasa este una corectă și necesară. În ultimii trei ani, colegii mei de la Garda Națională de Mediu au efectuat 17 acțiuni de control și inspecție la acest depozit. Am dispus explicit măsuri de diminuare a riscului de incendiu și poluare atmosferică. Cumulat, înainte de a emite o decizie de sistare a activității, am aplicat amenzi de 565.000 de lei”, a precizat Comisarul General al GNM, Andrei Corlan.
‼ Experții GNM au consemnat că depozitul de deșeuri Aninoasa are un grad de umplere de 202%, raportat la cantitatea de deșeuri autorizată. Mai precis, depășirea evaluată se situează la peste 300.000 de tone.
Din datele pe care le avem la dispoziție, incendiul este încă în evoluție. Vom reveni public cu datele furnizate de laboratorul de monitorizare instalat la Aninoasa, precum și cu orice alte informații relevante cu privire la efectele arderii de deșeuri asupra mediului.
Comunicat de presa

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului