Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

George Petrișor Ghenea: Vântul a făcut ravagii, pierderile sunt mari

Luni, 24.02.2020, in comuna Băleni, județul Dâmbovița, important bazin legumicol, mai mulți fermieri au fost afectați de vântul puternic, ne informează George Petrișor Ghenea, reprezentant al departamentului pentru agricultură și dezvoltare rurală din PRO ROMÂNIA Dâmbovița. 

Astfel, în urma acestui fenomen meteo, cca 50 de structuri metalice, acoperite cu folii profesionale, SOLARII, au suferit pagube, s-au rupt foliile, sistemele de aerisire laterală au fost distruse.

De precizat faptul că au fost afectate cu precadere solariile care au orientarea N-S, vantul a suflat cu putere perpendicular pe solarii. Pentru comuna BĂLENI aceste fenomene meteo reprezintă un mare necaz.

George Petrișor Ghenea: Pierderile sunt mari!

Cu greu am trecut această perioadă de iarnă calendaristică, de fapt a fost o primăvară în toată regula. Mare parte din legumele înmagazinate, precum rădăcinoasele, acum le aruncăm, fiindcă nu au avut căutare la piață, pierderile sunt mari. Ne aflăm de vreo câteva săptămâni într-un punct mort. Legumele cultivate în solarii pentru perioada Postului Paștelui încă nu sunt gata pentru vânzare în exploatațiile tuturor fermierilor. Cei câțiva care au reușit să iasă cu ridichii, salata, loboda au avut de înfruntat gerul de marți dimineață cu solariile dezvelite de vântul puternic de luni. Totuși pregătim și răsadurile pentru înființarea culturilor de solanacee tomate, ardei ,vinete .

Pagubele produse ne afecteaza foarte mult

Urmează să plantam vărzoasele, un număr din ce în ce mai mic de fermieri cultivă acest tip de legume (varză timpurie, conopidă). Pagubele produse ne afectează foarte mult, fiindcă firmele de asigurare fac polițe de asigurare care acoperă doar o parte dintre fenomenele meteo extreme: grindină, furtună, iar ceea ce a fost acum a fost VÂNT. Totodată unii dintre noi, cei mai tineri și cu dexteritate la internet, am mai auzit de măsura 17.1, care oferă o decontare parțială a pagubelor, dar foarte puțini au și accesat-o.

Pe această cale fac un apel către instituțiile statului abilitate, MADR, prin structurile județene, către firmele private care au în portofoliu astfel de polițe, să ne așezăm la masa discuțiilor coerente și ancorate în realitatea agricolă pentru a găsi soluții. Dan Puric spunea despre cercetarea agricolă românească „sămânță a neamului”. Îndrăznesc să afirm că legumicultura este trupul neamului românesc. GHENEA GEORGE PETRISOR, fermier, Băleni, reprezentant departamentul pentru agricultura si dezvoltare rurală PRO ROMÂNIA DÂMBOVIȚA.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share