Georgiana Neselan, artist dresor al Circului Metropolitan București, a susținut un număr impresionant în cadrul Festivalului Medieval Dracula, Târgoviște, 2018. Cum niciodată la astfel de evenimente nu poți interacționa cu toți artiștii, desigur că am ales să vorbim cu cei care ne-au cucerit inimile.
Georgiana și Pluto, calul pe care aceasta îl are partener în numerele de dresură, au îmbinat perfect pasiunea și munca. Sunt puțini cei norocoși, deși cu toții cred că ne dorim acest lucru, care ating de-a lungul vieții împlinirea prin vocație. Cei doi au reușit să fie ”unul” și să prezinte în fața publicului eleganță, forță, loialitate, iubire și extrem de multă răbdare și disciplină. Ingrediente atât de necesare vieții. Am rugat-o pe artistă să ne ofere câteva detalii despre această relație specială și despre prezența sa la Festivalul Medieval Dracula din Târgoviște.
Oficial Media: Ce ne poți spune despre programul tău artistic și pe ce se bazează legătura dintre tine și Pluto?
Georgiana Neselan: Vreau să îmi urmez propriile instincte și idei în ceea ce privește produsul artistic pe care îl prezint. Aseară am prezentat un număr de dresaj artistic structurat în două părți -cu și fără harnașamente-, tocmai pentru a arăta publicului că încrederea stă la baza tandemului pe care îl formez cu Pluto și nu forțarea cu ajutorul frâului sau a altor ajutoare.
O.M. Cum ai defini cuvântul ”tandem”?
G.N. Încredere, respect reciproc și multă repetiție.
O.M. Care a fost începutul acestei povești cu Pluto și ce-ai simțit aseară?
G.N. Lucrez cu Pluto din 2010 de când l-am luat din Herghelia Sâmbăta de Jos. Publicul aseară, și toată atmosfera, de fapt, a fost extraordinară. A fost un moment care și la propriu și la figurat a demonstrat că ” după furtună iese soarele”.
O.M. Am remarcat conexiunea dintre tine și Pluto mai ales în partea fără harnașament chiar dacă suprafața nu a fost cea mai ofertantă.
G.N. În legătură cu prestația de aseară, ca de fapt de orice prestație, nu sunt niciodată pe deplin mulțumită dar asta pentru că sunt eu foarte exigentă cu mine. Pluto s-a comportat excelent dar detalii precum terenul ne-au îngreunat în efectuarea anumitor elemente și oricum de câte ori ceva nu iese cum trebuie vina este a mea (nu sugerez că a fost ceva în neregulă aseară, a fost făcută la general afirmația).
O.M. Dacă stăteai 2-3 zile cred că puteai să lucrezi orice pe terenul acela.
G.N. Clar asta! Măcar o zi de repetiție ar fi făcut o diferență enormă. Cu cât Pluto este mai familiarizat cu mediul înconjurător va lucra mai relaxat iar eu pot transmite mai mult… ca emoție mă refer, nu mă concentrez la reacțiile lui foarte mult.
O.M. Când ai pornit pe calea echitației?
G.N. De echitație m-am apucat în 2009, moment în care am decis să las tot în urmă și să încep de la zero alături de cai. Pasiunea pentru cai o am de când mă știu. Îmi amintesc de bunicul meu din Moldova care a avut mereu multe animale printre care și cai. Vacanțele la bunici mi-au insuflat dragostea față de natură si animale, dar caii m-au atras mai mult și am avut mereu o relație mai specială. Cât am fost mică în vacanțe mereu eram la grajd sau ieșeam călare prin sat sau prin pădure (de fapt pe unde voia să meargă calul, nu aveam nici un control asupra ei -Doinița o chema- dar eram liniștită că mereu se întorcea acasă).
O.M. Este ceva ce ai face altfel astăzi, dupa 9 ani?
G.N. Cum am menționat mai sus, în 2009 a fost un moment de cotitură în care am făcut o schimbare radicală în viața mea, am decis să renunț la jobul de birou și să îl schimb cu grajdul și mi-am dat seama că alături de cai îmi doresc să îmi petrec viața. Nu aș schimba mirosul calului cu nici un parfum oricât de scump ar fi.
O.M. Ai un moment anume, un eveniment care ți-a rămas în memorie?
G.N. În legătură cu evenimentele, toate sunt speciale într-un fel sau altul, dar în mod firesc primul spectacol la care am participat și-a lăsat o amprentă foarte puternică din punct de vedere emoțional; este vorba de un spectacol de teatru ecvestru ce s-a ținut în 2010 la Arenele Romane.
O.M. Cum te pot găsi organizatorii acestui gen de manifestări artistice?
G.N. Contul de facebook “Pluto Sheik” dar chiar și așa eu intru destul de rar, oricum o dată la câteva zile îmi verific contul. În afară de telefon și e-mail, georgiana.neselan@gmail.com, nu prea am alte căi de comunicare și pentru că în general programul meu este destul de încărcat nu prea mă ocup de promovare.
În încheiere îi multumim și noi pentru prezență și pentru lecțiile de răbdare și disciplină pe care le-a expus publicului din Târgoviște. Vom cita o prietena a artistei, pentru că ne-a plăcut mesajul și nu uitați să aveți mereu înțelegere și înțelepciune cu viețile voastre:
“Răbdarea este cea mai mare virtute, calul trebuie să înțeleagă ce dorești de la el, să-i repeți ori de câte ori are nevoie și să te asculte cu drag și nu pentru ca îi este frică de tine. La fel și în cazul oamenilor, răbdarea este necesară pentru înțelegerea lor. Noi trebuie să învățăm cum să ne exprimăm pe limbajul fiecaruia iar dacă putem avea răbdare, lucruri frumoase ni se pot întâmpla!”
GALERIE FOTO
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1942618329083213.1073741995.189621847716212&type=1&l=7d7b05c9e2
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara