Georgică Cornu, supranumit şi “regale asfaltului” se află în arest la domiciliu. Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, a fost ridicat în urmă cu câteva zile de la domiciliul acestuia de către mascaţi şi dus în Judeţul Mehedinţi pentru audieri într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscala.
După audieri a fost reţinut pentru 24 de ore după care magistraţii de la Tribunalul Mehedinţisentința magistraților de la Tribunalul Mehedinți au solicitat arestarea preventivă a omului de afaceri timișorean. Georgică Cornu a primit sentița cea mai dură în timp ce administratorul unei a dintre firmele sale, Lucian Caraiman, este cercetat în stare de libertate.
Alături de cei doi în acelaşi dosar, au mai fost audiate încă 13 persoane, dintre care șase persoane sunt cercetate sub control judiciar. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2014, peste 100 de persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai mai multor societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. Totodata, persoanele in cauza sunt banuite că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
In urma acestor operatiuni, prejudiciul adus statului este de peste 9 milioane de euro. Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor. Georgică Cornu a mai fost reţinut şi în urma cu câteva luni pentru 24 ore, dar a fost eliberat după unele intervenţii pe caz de boală, întervenţia venind de undeva de foarte sus… .
Stejărel IONESCU- Timisoara
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol