Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Grădiniță nouă și școală proaspăt reabilitată în comuna Niculești

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a inaugurat astăzi două obiective de investiții situate în comuna Niculești. Astfel, peste 200 de copii se vor putea bucura de condiții moderne de studiu, de săli de clasă dotate cu ultimele tehnologii, de un teren de sport și de locuri de joacă atât de necesare celor mici.
La eveniment au participat vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, administratorul public Cristian Avanu, senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban, Radu Popa, Ionuț Vulpescu, Marian Țachianu, alături de autoritățile locale din comuna Niculești, de părinți și copii prezenți la inaugurarea celor două unități de învățământ.
Vezi ALBUM FOTO integral pe pagina de facebook Oficial Media.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus că ambele investiții s-au ridicat la aproximativ 7.350.000 de lei, bani atrași prin AFIR și PNDL, contribuția primăriei, din diferite surse, fiind de peste 1.400.000 de lei.
De cele două investiții, inaugurate astăzi alături de primarul Dorinel Soare și colegii mei, se vor bucura 201 dintre cei mai mici locuitori ai comunei: 40 de copii la Grădinița cu Program Prelungit și 161 de elevi la Școala Gimnazială Clasele I-VIII din satul Ciocănari, aici construindu-se și un teren de sport. Primarii dâmbovițeni, așa cum am văzut și astăzi la Niculești, investesc pentru a asigura condiții moderne de studiu pentru copiii din comunele lor. Felicitări, Dorinel Soare! Felicitări echipei din primăria Niculești care s-a implicat în implementarea acestor două proiecte!”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.

La rândul său, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a precizat că social democrații sunt alături de oameni iar modul de lucru ”dintre administrația locală și cea județeană, condusă de președintele Corneliu Ștefan, s-a dovedit încă o dată benefică pentru dâmbovițeni”.
Am participat cu bucurie la inaugurarea școlii din Ciocănari, reabilitată și modernizată prin PNDL, dar și cu sprijin din partea Consiliului Județean Dâmbovița, unde elevii beneficiază de săli clasă spațioase, dotate cu instrumente moderne de învățare, dar și de un teren multisport cu gazon natural. La Grădinița cu program prelungit din Niculești, 40 de prichindei își vor desfășura activitățile într-o locație de poveste. Il felicit pe domnul primar Soare Dorinel pentru investițiile consistente realizate în infrastructura educațională din Niculești. Colaborarea dintre administrația locală și cea județeană, condusă de președintele Corneliu Ștefan, s-a dovedit încă o dată benefică pentru dâmbovițeni. SUNTEM MEREU ALĂTURI DE OAMENI! (Claudia Gilia)
Deputat Carmen Holban, a subliniat, de asemenea, faptul că ”responsabilitățile unui primar trebuie să înceapă cu educația și sănătatea oamenilor din comunitatea pe care o conduce”.
Mă bucură să văd interesul pe care administrația din Niculești îl arată viitorului copiilor din localitate. Acest lucru denotă implicare și atenție la nevoile tuturor! Felicitări întregii echipe de la primăria Niculești! Au reușit să construiască două instituții de învățământ de care se vor bucura zeci de generații”, a mai adăugat deputat Carmen Holban.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share