Comuna Vulcana Pandele marchează o nouă etapă în dezvoltarea sa prin inaugurarea unei zone moderne de agrement, amenajată în satul Gura Vulcanei. Evenimentul a avut loc duminică, chiar de sărbătoarea Sfântului Ilie, zi cu semnificație specială pentru comunitate.

Investiția, în valoare de aproape 3 milioane de lei, a fost realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală și reprezintă prima inițiativă de acest fel în localitate. Proiectul a fost posibil datorită colaborării dintre administrația locală și Consiliul Județean Dâmbovița.
„Ne bucurăm că am reușit să dăm viață acestui proiect. Este un spațiu gândit pentru relaxare, pentru evenimente și pentru toate generațiile din comună. Mulțumesc echipei din primărie, Consiliului Județean și tuturor celor care au pus umărul la această realizare”, a declarat primarul George Rotaru, prezent alături de numeroși invitați oficiali.
La inaugurare au participat președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, parlamentarii Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, precum și consilieri județeni.
Corneliu Ștefan a subliniat că noua zonă de agrement este parte a unei strategii mai ample de dezvoltare locală: „Această investiție se adresează tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă. Vom continua parteneriatul cu primăria Vulcana Pandele, unde avem deja în derulare alte proiecte, inclusiv o sală de sport”.
Ziua comunei a fost sărbătorită într-un cadru festiv, cu muzică, voie bună și un mesaj special din partea primarului adresat localnicilor și sărbătoriților: „La mulți ani tuturor locuitorilor din Vulcana Pandele și celor care poartă numele Sfântului Ilie! Să fie sănătoși și să se bucure de această zi a comunității noastre”.




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului