Guvernul a aprobat modificarea și completarea Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, în vederea accesului mai facil al familiilor la servicii de îngrijire şi supraveghere a copilului pe timp de zi, inclusiv la accesarea ajutorului financiar acordat familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, în conformitate cu prevederile Legii nr.35/2020.
Măsură adoptată astăzi este prevăzută în Programul de Guvernare 2021-2024.
Documentul reglementează ca serviciile acordate de bonă să nu mai fie supuse controlului inspecției sociale, totodată nemaifiind aplicabile prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității serviciilor sociale.
Prin actul normativ adoptat se prevede ca exercitarea profesiei de bonă să se poată realiza și printr-un contract individual de muncă încheiat de bonă cu părintele sau reprezentantul legal al copilului, pe lângă modalitățile existente până la această dată (contract de muncă încheiat de bonă cu o persoană juridică sau desfășurarea activității bonei ca persoană fizică autorizată).
O altă modificare stabilește obligația angajatorului care a încadrat o bonă cu contract individual de muncă de a-i întocmi un dosar personal pe care să îl prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă, fiind prevăzute și sancțiunile pentru neîntocmirea acestui dosar.
De asemenea, documentul oferă posibilitatea ca persoanele care au calificare de baby-sitter să poată desfășura, în aceleași condiții, profesia de bonă. Măsura urmărește creșterea accesului familiilor la servicii de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei.
Totodată, potrivit actului normativ, contractele de prestări de servicii încheiate pentru prestarea activității de bonă și baby-sitter care, în prezent, sunt în desfăşurare, se derulează în baza prevederilor în baza cărora au fost încheiate.
Informațiisuplimentare:
Prin Ordinul MMJS/INS nr.1786/5384/2017, în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) ,grupa 5311 – personal îngrjire copii, a fost inclusă și ocupația de bonă.
Conform datelor Inspecției Muncii, pentru ocupațiile prevăzute în COR, grupa 5311 – personal îngrjire copii, la data de 5 august 2021, în Registrul General de Evidență a Salariaților, figurau, pe baza transmiterilor efectuate de angajatori, 37 de contracte de muncă active pentru ocupația de bonă, 78 pentru cea de baby-sitter,13.925 contracte active pentru ocupația îngrijitor de copii și 562 pentru cea de guvernantă.
Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara