Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ediția 26 a Festivalul Filmului European pune obiectivul pe Ucraina

26.FFE se derulează în plin război, care perturbă nu doar viețile a milioane de ucraineni, ci ale tuturor europenilor, care s-au mobilizat  exemplar pentru a sprijini refugiații din Ucraina.

Atacul la adresa libertății oamenilor și la dreptul de a-și alege propriul destin, principii pe care se bazează Uniunea Europeană, a generat ample acțiuni de solidaritate, dar ne-a făcut pe toți să fim mai atenți la ce se întâmplă în jur și, mai ales, ne-a determinat să rămânem uniți și să apărăm democrația și valorile noastre comune. ”În acest context, care ne demonstrează că nu suntem la adăpost de amenințări, provocări teribile și lipsă de perspectivă, 26.FFE ia pulsul Europei cu o selecție de filme ca o oglindă a realităților care străbat continentul. Festivalul deschide o platformă de dialog cu o deosebită relevanță pentru situația actuală” a declarat  Liviu Jicman, președintele ICR. 26.FFE vine cu o selecție de peste 30 filme europene, curatoriată de Cătălin Olaru, directorul artistic al acestei ediții, dar și cu dialoguri live cu realizatori și critici de film și cu o masă rotundă pe tema finanțării producțiilor internationale. Festivalul Filmului European este cel mai longeviv și de succes program cultural al Comisiei Europene în România a fost inițiat de Delegația CE, în perioada de pre-aderare a României, în 1996, ca o modalitate creativă de sărbătorire a Zilei Europei, angrenând toate ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene, institutele și centrele culturale ale acestora. Evenimentul a luat o mare amploare, a tranzitat de a lungul timpului și alte orașe din România (Iași, Timișoara, Craiova, Tg Mureș, Brașov, Sibiu), devenind un reper cultural al lunii mai. După aderarea României la UE, Festivalul a fost transferat cu succes către o instituție românească, fiind preluat în 2008 de Institutul Cultural Român. Tot de atunci, a început tradiția de a invita un regizor român să participe la promovarea cinematografiei europene.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share