Turiștii, reprezentanții administrației publice locale, investitori, salvamontiști, dar și localnici din municipiul Lupeni au celebrat Ziua Unirii Principatelor Române printr-o mare horă, a FRĂȚIEI și unității naționale, în stațiunea Straja, cu ocazia acestei zile importante, iar imagini ale evenimentului, au fost postate pe mai multe pagini de socializare.

Peste 2500 de turiști au fost în weekendul trecut în stațiunea hunedoreană, care au venit și să testeze cea mai lungă pârtie de schi din România de peste opt kilometri, care pleacă de sus din munte și ajunge până la baza telegondolei.
Straja are cea mai lungă pârtie de schi din România
”Deschiderea pârtiei de pe Vârful Straja este un eveniment mult aşteptat de schiorii care vin în stațiunea noastră. De acum se poate schia de pe vârful Straja până la baza telegondolei, pe o distanţă de 8,2 kilometri, practic cea mai lungă pârtie din România. Domeniul schiabil din Straja măsoară acum 26 de kilometri. Din punct de vedere al schiorului, putem spune că în Straja se schiază pe un munte, nu doar pe o pârtie”, a declarat Emil Părău, preşedintele OMD Valea Jiului.
Pentru județul Hunedoara și pentru Valea Jiului, deschiderea celei mai lungi pârtii din țară, reprezintă și o carte de vizită importantă, în competiția de atragere a turiștilor, într-un moment în care, tot mai mulți români caută alternative la stațiunile clasice de pe Valea Prahovei și alte domenii schiabile din țară.

Au înfruntat frigul și ceața, sus în munte, pe Vârful Straja primarul Lucian Resmeriță și băieții săi.

Steaguri tricolore au fluturat deasupra stațiunii, cu nume predestinat, Straja și Pasul Vâlcan.

Spre seară, turisții au putut vedea pe Pârtia Constantinescu dansul ratrakurilor.
Munții Vâlcan au fost martorii tăcuți la bătăliile din primul război Mondial și pentru cinstirea eroilor, a fost ridicată de cruce de fier și Schitul care poartă numele stațiunii.
”Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română” au cântat la unison participanții și a fost o zi a solidarității, a speranței și a mândriei de a fi români.
A fost un bun prilej de a se întâlni, în această minivacanță, românii din toate cele mai importante zone istorice ale României. S-au cântat și cântece patriotice cu nemuritoarele versuri: ”Noi, suntem români, noi suntem aici în veci stăpâni”.
România este mai frumoasă, mai puternică, mai strălucitoare când suntem uniți, atât la bine, cât și la greu.
A fi bun român, înseamnă să fii o persoană bună , oriunde și în orice colț al lumii te-ai afla.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului