Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Iaşi și Topliţa, marile câştigătoare la prima Gală Destinaţia Anului!

„Prin mobilizarea comunităților locale de a-și susține zonele reper pe care le prețuiesc, proiectul «Destinația Anului» crește notorietatea și interesul față de destinația turistică România, fiind un promotor de succes al acesteia. Competiția dezvăluie, astfel, noi povești sau altele demult uitate despre locuri care ne fac mândri și ne arată, încă o dată, în cel mai onest mod, că avem o țară cu adevărat fascinantă. Am încredere că inițiativa, susținută de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de partener, va deveni tradiție. Pe această cale, doresc să felicit câștigătorii – Iași, Brașov, Târgoviște, Dărmănești, Brezoi, Toplița, precum și cele 19 destinații finaliste, și să mulțumesc tuturor persoanelor care au contribuit la reușita proiectului”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului,   Daniel Cadariu
La categoria „City Break”, Iași a câștigat premiul publicului, respectiv trofeul Destinația Anului 2022 în România. Premiul juriului a mers către Brașov, în timp ce Târgoviște a rămas cu titlul de Destinația Anului 2022 în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, câștigat în etapa regională.
La categoria „Localități Turistice”, marele trofeu a ajuns în Transilvania, Toplița fiind favorita publicului. Premiul juriului a mers către Brezoi, în timp ce Dărmănești a rămas cu titlul de Destinatia Anului 2022 în Moldova și Bucovina, câștigat în etapa regională.
Decernarea premiilor pentru acest sezon a avut loc vineri, la Palatul Mogoșoaia, în cadrul Galei Destinația Anului.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share