Dac FEST la MĂGURA UROIULUI

Ediţia a XII-a a Festivalului DacFest „Sub Semnul Lupului” va avea loc între 15 și 17 iulie 2022, la Măgura Uroiului, Hunedoara.
Şi anul acesta Asociaţia de reconstituire istorică „Terra Dacica Aeterna” va fi gazda a peste 300 de reenactori din ţară şi din străinătate, împreună cu care va organiza multiple şi variate readuceri la viaţă a unor aspecte civile și militare din perioada daco-romană.
Numeroase trupe de reenactment din Europa, dar și pasionați de istorie antică de pretutindeni, vor crea o serie de activități care arată momente din viața și obiceiurile dacilor, romanilor și sarmatilor din perioada războaielor daco-romane.
Ce înseamnă reenactmentul? Tradus în română prin reconstituire istorică, această activitate presupune o serie de activități de recreare a unor aspecte de viață civilă și militară din trecutul istoric, pe baza unor solide cunoștințe istorico-arheologice din domeniu, și o trăire afectivă a ce faci. Totul, cu ajutorul unei recuzite specifice și bine puse la punct, formată din obiecte civile și piese militare, făurite la scară 1:1, după modele găsite în arheologie. Hainele, armele, podoabele, vasele de lemn sau ceramică, corturile trebuie și ele să aibă un corespondent în lumea antică.
Pentru cele trei  zile de festival, trupele de daci, romani şi sarmaţi de la Cluj-Napoca, Deva, Bucureşti, Alba Iulia, Baia Mare, Piteşti, Zalău, din Italia, Bulgaria, Anglia, şi Polonia pregătesc deja demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori; ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive, precum şi alte câteva momente surpriză pentru public şi grupurile participante.
Toate acestea pot fi experimentate pe viu pe platoul Măgurii de lângă Simeria, sau imortalizate pentru concursul de fotografie „DacFest 2022” relansat în acest an.
PROGRAM EVENIMENT:
Vineri, 15 iulie 2022
21:00 – 22:00
Deschiderea oficială a festivalului (parada costumelor antice)
Sâmbătă, 16 iulie 2022
10:00 – 23:00
Tabere şi ateliere antice, prezentarea trupelor, ritualuri şi dansuri antice, bătălie – partea I, lupte de gladiatori
Duminică, 17 iulie 2022
10:00 – 18:00
Tabere şi ateliere antice, ritualuri şi dansuri antice, bătălie – partea a II-a, lupte de gladiatori, ceremonia de închidere

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share