Zilele trecute, 80 de elevi și opt cadre didactice de la Școala Gimnazială din Șușani, județul Vâlcea au vizitat Valea Jiului și cîteva obiective culturale și religioase din zonă.
Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui amplu proiect realizat în parteneriat cu Asociația Culturală Rusidava, școala și Clubul de Presă VJ.
Prima oprire a fost făcută în CETATEA DE LA ALBA IULIA, acolo unde, elevii au primit și alte informații despre cum a fost realizată MAREA UNIRE.
Elevii au fost fascinați de peisaje, de obiectivele vizitate și s-au bucurat să-l vadă și pe Baloo în Straja. Pentru mulți dintre ei, este prima excursie la care au participat, printre ei aflându-se și elevi orfani și defavorizați, pe care am stabilit să-i sprijinim în funcție de posibilități.
Părintele Dimitrie Ivașco de la Schitul Straja le-a dat binecuvântari și le-a povestit din istoria locului, iar gazdele noastre, de la Vila Mara și Vila Petre au pregătit bucate tradiționale din zonă, apreciate de oaspeții noștri, ospitalitatea fiind o carte de vizită importantă pentru cei din Straja.
Excursia a continuat cu o vizită și la Mănăstirea Lainici, unde am fost primiți de părintele stareț arhimandrit Ioachim Pârvulescu, care le-a oferit elevilor și cadrelor didactice mătănii și iconițe cu cea de a cincea copie a Icoanei Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoare, de la Muntele Athos, este singura din România. Icoana care a fost adusă la Mănăstirea Lainici în 2006 este făcătoare de minuni, potrivit starețului Ioachim, care spune că foarte mulți credincioși bolnavi au găsit alinare și vindecare după ce s-au rugat la această reprezentare a Maicii Domnului.
În pădurea colorată de lângă Horezu am facut un mic picnic, unde am servit masa, în aer curat și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună, iar drumul spre casă, spre Șușani a fost unul inedit, muzica, distracția și veselia însoțindu-ne mereu.
Descoperind locuri obiective culturale, istorice și religioase, obiceiuri şi tradiţii, elevilor li se dezvoltă gusturile autentice, imaginile, valorile morale, spirituale, artistice şi li se deschide dorinţa spre conservarea şi promovarea acestora.
La finalul proiectului, CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI va premia cele mai inedite eseuri sau impresiile de călătorie din excursie, cu diplome, cărți și alte surprize.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
24 de ore de libertate în plină dictatură
Curtea de Apel Ploiești a suspendat decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Apel umanitar: Ajută-l pe Andrei în lupta cu leucemia!
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești transmite un mesaj important
Guvernul slovac anchetează oamenii de știință și vaccinurile covid: „Șarlatani și escroci”
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
LIFE STYLE
Luna Nouă în Taur, 27 aprilie 2025: Găsirea stabilității în mijlocul schimbării
Fără ecrane, fără stres: ghidul tău pentru o rutină de seară echilibrată
Constanța devine, pe 17 mai, locul unde familiile aleargă împreună pentru o cauză nobilă
Deputat Aurelian Cotinescu: Construcția unei lumi mai bune începe cu gesturi simple, făcute împreună
TOP 6 domenii în care merită să investești în 2025
SPIRITUALITATE
Bărbatul alege în mod subconștient tocmai acea femeie de care are nevoie
Sursa problemelor de sănătate este întotdeauna starea noastră interioară
Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit
Pentru a simți energia Divină, trebuie să cureți sufletul, să renunți la toate atașamentele
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Beneficiile spirulinei pentru un stil de viață sănătos
O nouă activitate în cadrul CAMPANIEI VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI A AVUT LOC LA LUPENI
Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în România
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Cum putem supraviețui ani întregi dacă vom consuma doar curmale și apă
Cele mai frecvente greșeli în demachierea pielii sensibile și cum să le eviți
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște va avea un parc fotovoltaic finanțat din fonduri europene
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara la datorie și în acest weekend
24 de ore de libertate în plină dictatură