Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

În 2024 NATO sărbătorește 75 de ani de apărare colectivă

De la crearea sa la 4 aprilie 1949, Alianța transatlantică a crescut de la 12 membri fondatori la 32 de țări membre, toate lucrând împreună pentru a menține oamenii în siguranță.

O comunitate de Aliați legați împreună de valori comune ale democrației, libertății individuale, drepturilor omului și statului de drept, NATO își va sărbători  astăzi, aniversarea la sediul NATO de la Bruxelles și la următorul summit din 9-11 iulie la Washington, D.C. , unde a fost semnat tratatul său fondator.

NATO marchează, azi 75 de ani de la înființare, mai preocupată ca niciodată de Ucraina, care se zbate pe front din cauza lipsei de muniție și arme pentru a contracara presiunea tot mai mare a forțelor rusești
Înființată la 4 aprilie 1949, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a „construit cea mai puternică alianță din istorie”, a spus  secretarul  general Jens Stoltenberg. Șaptezeci și cinci de ani mai târziu, Europa „se confruntă cu un război la o scară pe care o credeam încheiată”, a declarat Jens Stoltenberg, cel  care a preluat conducerea NATO în urmă cu zece ani, la câteva luni după ce Rusia a anexat Crimeea.

„Alianța Atlantică este mai puternică, mai unită și mai mare decât oricând, având astăzi 32 de membri, dintre care doi, Finlanda și Suedia, au aderat după invazia rusă în Ucraina la 24 februarie 2022, „ a spus aseară, în conferința de presă, secretarul de stat american Antony Blinken.

Miniștrii de Externe se află la sediul NATO de la Bruxelles, pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a NATO și pentru a pregăti viitorul Summit de la Washington din iulie.

Joi, miniștrii vor aborda nevoile actuale și viitoare ale Ucrainei în cadrul Consiliului NATO-Ucraina și se vor întâlni cu partenerii din Indo-Pacific și cu Uniunea Europeană. Secretarul general a subliniat că războiul din Ucraina ilustrează „securitatea noastră nu este regională, ci globală”.

De asemenea, miniștrii vor aborda instabilitatea din vecinătatea de sud a NATO și vor conveni asupra unei noi politici privind femeile, pacea și securitatea „pentru că societățile noastre sunt mai puternice și mai sigure atunci când ne bazăm pe contribuțiile tuturor oamenilor”, a spus Jens  Stoltenberg.

Secretarul general a salutat eforturile continue ale Aliaților de a furniza livrări majore de arme, muniții și echipamente către Ucraina, avertizând că orice întârziere a sprijinului are consecințe asupra câmpului de luptă. El a cerut aliaților să asigure asistență Ucrainei pe termen lung. Miniștrii vor discuta despre modul în care NATO și-ar putea asuma mai multă responsabilitate pentru coordonarea echipamentului și instruirea militară, precum și să asigure un angajament financiar multianual pentru Ucraina, a spus el. Astpzi  miniștrii vor aborda nevoile actuale și viitoare ale Ucrainei în cadrul Consiliului NATO-Ucraina și se vor întâlni cu partenerii din Indo-Pacific și cu Uniunea Europeană. Secretarul general a subliniat că războiul din Ucraina ilustrează „securitatea noastră nu este regională, ci globală”.

”Am început, astăzi, la Bruxelles, Reuniunea miniștrilor de Externe din NATO de la Bruxelles – avem de luat decizii extrem de importante în pregătirea Summit-ului de la Washington. Dintre numeroasele ministeriale la care am participat, aceasta are o semnificație aparte – vom marca zilele acestea atât a 75-a aniversare a NATO, cât și aniversările aderărilor din Europa Centrală și de Est și a celor din Balcani.
Sunt 20 de ani de când România se bucură de cele mai solide garanții de securitate” a transmis și secretarul general adjunct, Mircea Geoană.
Reuniunea a prilejuit un schimb de opinii cuprinzător privind temele majore de pe agenda NATO în pregătirea Summit-ului de la Washington. Au fost abordate subiecte de interes prioritar, printre care contracararea amenințărilor actuale la adresa Alianței, sprijinul politic și practic pentru Ucraina și consolidarea cooperării cu partenerii NATO.

În intervenția sa, ministrul român, Luminița Odobescu  a salutat aderarea Suediei la NATO, o decizie cu încărcătură simbolică importantă în contextul  marcării a 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice. A evidențiat faptul că, în actualul context de securitate, NATO trebuie să se concentreze din nou asupra misiunii sale principale de apărare colectivă, prin efortul solidar al tuturor statelor membre.

Reamintind ultimele incidente de securitate care au afectat teritoriul aliat, demnitarul român a reiterat importanța consolidării măsurilor de descurajare și apărare pe întregul Flanc Estic, de la Marea Neagră la Marea Baltică. A subliniat că, pentru a gestiona efectele imediate, dar și consecințele pe termen lung ale agresiunii ruse asupra securității euro-atlantice, este nevoie de implementarea deplină a deciziilor privind postura aliată de descurajare, în conformitate cu angajamentele asumate la Vilnius. În context, ministrul a reliefat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică, solicitând menținerea vigilenței NATO cu privire la evoluțiile din această regiune.

În perspectiva Summit-ului de la Washington, ministrul român Luminița Odobescu a pledat și pentru o angajare politică și practică sporită în sprijinul Ucrainei, punctând sprijinul multi-dimensional pe care țara noastră continuă să îl acorde țării vecine. A apreciat că asistența pentru Ucraina trebuie dublată de măsuri pentru consolidarea rezilienței și securității  altor state vulnerabile din regiunea extinsă a Mării Negre, care sunt, la rândul lor, profund afectate de consecințele agresiunii ruse.

De asemenea, miniștrii vor aborda instabilitatea din vecinătatea de sud a NATO și vor conveni asupra unei noi politici privind femeile, pacea și securitatea „pentru că societățile noastre sunt mai puternice și mai sigure,  atunci când ne bazăm pe contribuțiile tuturor oamenilor”, a conchis  Jens Stoltenberg.

Viitorul NATO va depinde de modul în care se va încheia războiul Rusiei împotriva Ucrainei, deşi Ucraina nici nu este membră a alianţei. Pentru NATO aceasta este o chestiune de credibilitate, consideră fostul purtător de cuvânt al alianţei, Jamie Shea. Chiar dacă Ucraina va reuşi să învingă Rusia şi să-şi elibereze teritoriul, Rusia va rămâne malefică şi dornică de răzbunare. Nu va iubi NATO. Din nefericire, Rusia va rămâne pentru mulţi ani de acum înainte, principala ameninţare pentru NATO.

Vom reveni cu un amplu material, după evenimentul de astăzi,  de la sediul NATO din Bruxelles.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share