IN ATENTIA MEDICILOR DE FAMILIE
Urmare a publicarii in Monitorul Oficial nr.983/10.10.2022 a Legii nr.282/10.10.2022, cabinetele de medicina de familie pot deschide cel mult doua puncte secundare de lucru daca solicitantul asigura un program fractionat de minimum 10 ore pe saptamana in norma lui de baza sau peste norma lui de baza.
Punctele de lucru pot fi deschise in mediul rural in aceeasi unitate administrativ-teritoriala sau in alte unitati, unde exista deficit de medici stabilit de catre o comisie organizata la nivelul DSP.
Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.
In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a Legii 282/2022, Ministerul Sanatatii si CNAS vor modifica normele de aplicare a contractului – cadru.
C.A.S.Dambovita
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Energia divină este necesară pentru ca un om și urmașii lui să supraviețuiască
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
O colaborare sporită în implementarea spațiului european de date privind sănătatea (EHDS)
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Laboratoare moderne și educație cu sprijinul realității virtuale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara
Gura Ocniței: Lucrări de reabilitare și modernizare la Școala Gimnazială și la Grădinița cu Program Prelungit
Aproape 19.000 de noi șoferi în Dâmbovița: creștere a promovabilității și extinderea parcului auto