Luni, 12 februarie, de la ora 15.00 Palatul Cultural Lupeni și Valea Jiului Society va găzdui evenimentul de încheiere al unui proiect în care, societatea civilă a fost implicată pentru a revitaliza zona prin artă și cultură.
Au fost șapte luni în care s-au desfășurat diferite activități, în care, au fost angrenați zeci de voluntari, pentru sute de beneficiari din Valea Jiului, în speciali elevi și tineri, mai ales din comunitățile defavorizate.

Echipa proiectului va povesti tuturor cum s-a desfășurat proiectul Comunități Vibrante în Valea Jiului, cum au fost amenajate cu ajutorul artei spațiile din Cartierul Bosnia (Petroșani), Cartierul Dallas (Vulcan) și Cartierul Ștefan (Lupeni), iar copiii participanți în proiect din cele trei comunități vor spune povestea lor și a comunităților din care fac parte, printr-o piesă de teatru la care lucrează.

Cătălin Stepa va deschide evenimentul de la Lupeni, apoi vor concerta cei de la Free Land
Pictorul Cristian Scutaru a putut fi văzut „live” la lucru, anul trecut în Cartierul Ștefan din Lupeni, unde a realizat pe un mural, portretul regretatei Tatiana Stepa. La evenimentul din Lupeni au participat consilieri locali, senatorul Cristian Resmeriță, Cătălin Stepa, reprezentanți ai mai multor ong-uri, etc. A fost cu multă emoție și cu multă stare de bine și mai ales cu mult drag, iar momentul cel mai aproape de inimi a fost acela când, fiul artistei, Cătălin Stepa (și el cântăreț de folk), a cântat Imnul Minerilor chiar lângă portretul mamei sale.
”Oamenii din Lupeni nu au uitat-o pe TATIANA iar talentul său, vocea sa inegalabilă, personalitatea sa și apartenența sa la comunitatea locală nu au fost, nu sunt și nu vor fi uitate” .
După spectacolul de la Lupeni, evenimentele vor continua la Teatrul I. D. Sîrbu, unde va avea loc lansarea albumului ” 13” al cunoscutului profesor de pian Aurelian Epuraș. Participarea la evenimente va fi gratuită.
”Evenimentele pe care le-am organizat în luna august, în Valea Jiului, au fost o demonstrație clară a potențialului nostru colectiv de a aduce schimbări pozitive. Am experimentat bucuria și puterea artei de a uni oamenii și de a revitaliza spiritul comunitar. Până în prezent am reușit să ajungem la peste 300 de beneficiari, să depășim cu mult indicatorii, având peste 500 de participanți spectatori, cu peste 50 de voluntari și o serie de ateliere educative și momente cultural-artistice. Au fost amenajate trei spații pentru intervențiile culturale în comunitățile marginalizate, asigurând prezența și în alte spații și în media la nivelul întregii zone a Văii Jiului”, a spus Adina Vințan, președinte al Valea Jiului Society și coordonator al proiectului.

În ultimii 26 de ani, Valea Jiului a cunoscut cel mai acut proces de depopulare față de toate celelalte zone miniere din Europa, spun organizatorii. Din 15 mine au mai rămas operaționale două (Vulcan și Livezeni), iar alte două (Lonea și Lupeni) sunt în diverse programe de reducere a activității.
”În zonă se dorește impulsionarea activităților din turism (cazare, alimentație publică, facilități și atracții), precum și a companiilor nepoluante de prelucrare (electrice, textile, automotive). Dispariția mineritului din această zonă, după un secol și jumătate în care această industrie a fost definitorie pentru identitatea comunităților locale, a fost un eveniment catastrofic”, spune și Mihai Danciu, președinte Urban Lab Valea Jiului.
Atunci când dispar industrii care adunau în jurul lor întregi comunități, acestea din urmă ajung să se confrunte cu, problema supraviețuirii.

Dacă vrem ca Valea Jiului, un loc cu un potențial natural extraordinar, să renască, atunci nu e nevoie să aducem doar investiții, ci și să reclădim comunitățile, să readucem oamenii laolaltă, să le arătăm că suntem împreună, că, dacă ne ajutăm, există speranță și putem începe să construim aici, viitorul.

În primul rând, comunitățile înseamnă o imagine despre ele însele.
Iar pentru acești oameni, care timp, de peste 150 de ani au reprezentat inima industriei mineritului din România, dispariția acestei ocupații a însemnat pierderea identității de sine.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului