Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

În tradiția românească, astăzi se deschid cerurile și se împlinesc dorințele

Rezonanța Schumann, care măsoară câmpul electromagnetic al Pământului, a crescut vertiginos în ultimele două luni, iar cercetătorii nu găsesc un motiv pentru a explica acest fapt. Potrivit oamenilor de știință, deplasarea Pământului are loc mai rapid, iar oamenii încep deja să simtă această schimbare.
Rezonanța Schumann este dovada reală a faptului că planeta și-a crescut foarte mult vibrația. Această rezonață Schumann este cea care susține viața și fără de care planeta nu ar funcționa.
Felul în care arată graficele se pare că nu s-a mai repetat până acum și se întâmplă asta cu toate stațiile de măsurare Schumann din lume. Deci nu este vorba de o eroare de măsurare.
Un mare eveniment global este pe cale să se întâmple. Vom vedea despre ce este vorba foarte curând. Lunile iulie și august vor aduce multe răspunsuri omenirii.
Majoritatea oamenilor din întreaga lume experimentează, în această perioadă, o lipsă totală a energiei, anxietate severă, lipsă de motivație și stare generală foarte proastă. Asta se întâmplă datorită corpului fizic care se adaptează și el la schimbările planetare și astfel devine compatibil cu noul pământ.
În Apocalipsa, Ioan Teologul vorbea despre faptul că a văzut un cer nou și un pământ nou. Cam asta se întâmplă. Pământul se va transforma destul de mult. Susțin asta și oamenii de știință, care spun că se întâmplă ceva cu polii pământului.
La această transformare a pământului vor participa războaiele, calamitățile naturale, mai ales cutremurele și schimbările climatice bruște.

Astăzi este și solstițiul de vară și este un moment ideal pentru a ne seta intenții referitoare la dragoste, fertilitate, prosperitate și creativitate

Pentru experți, lumea este pe cale să treacă printr-un mare moment de tranziție, ceva care va implica ființele umane și planeta în ansamblu.
„Rezonanța Schumann” a fost o frecvență naturală și constantă a planetei Pământ, pulsand la exact 7,83 Hz timp de mii de ani. Pentru vechii Rishi indieni, acest număr avea o semnificație specială, deoarece era considerat sunetul sacru și cosmic în religia hindusă.
Pentru lumea occidentală, rezonanța Schumann reprezintă frecvența câmpului electromagnetic al Pământului. Fusese la 7,83 Hz, cu puține variații, din 1952, dar totul s-a schimbat în iunie 2014, când Sistemul Observator Spațial din Rusia a arătat o creștere bruscă a activității, cu o alungire cuprinsă între 8,5 Hz și 16,5 Hz.
Cercetătorii au fost într-adevăr uluiți de această anomalie, care nu fusese niciodată înregistrată în acest fel. Recent (2018), au fost detectate alte vârfuri, crescând frecvența planetei la mai mult de 30 Hz.
Ceea ce cercetătorii sunt de acord este că aceste schimbări înseamnă în mod clar că planeta este modificată într-un fel. Unii savanți cred că ființele umane, atunci când acționează la un nivel de „conștiință colectivă”, pot afecta structura câmpului magnetic.
Această speculație se bazează pe faptul că frecvența Schumann este „în ton” cu stările creierului uman alfa și theta. Aceste rezonanțe în creștere corespund în mod natural activității undelor cerebrale umane, ceea ce înseamnă că Pământul și-ar ajusta frecvența de vibrație.
Aceasta ar putea fi o explicație pentru sentimentul ciudat pe care îl avem că timpul trece mai repede în aceste zile. Motivul este aparent legat de viteza excesivă a Rezonanței Schumann, ceea ce ne face să percepem o perioadă de 24 de ore ca și când ar avea aproximativ 16 ore.
Timpul nu este singura noastră noțiune de accelerație. În prezent, accesul la informație și creșterea gradului de conștientizare a lumii influențează și noțiunea noastră despre timp.
Pentru cei mai spirituali, schimbările din câmpul magnetic slăbesc blocurile de memorie și mută umanitatea într-o perioadă de conștientizare și viziune sporită, care poate duce la o renaștere spirituală și cognitivă. Aceasta ar putea fi următoarea etapă a evoluției din istoria Pământului!
(Sursa: Trinity8, NASA)

În ultimii ani, Pământul a fost responsabil pentru ridicarea vibrației sale la această cifră: 432 Hz, care este modalitatea „corectă” de a vibra Pământul

Frica, tristețea, opresiunea, mânia, angoasa, critica, îngrijorarea, ura, resentimentele, incertitudinea, stresul etc., etc… sunt vibrații scăzute.
Noi, fiind parte a Pământului, trebuie să ne ridicăm vibrația împreună cu ea și să încetăm să-i „prabunim” vibrația…
Mama Natura ne oferă acel șoc pe care orice mamă sau tată l-ar da copiilor lor să se trezească și să facă ceea ce trebuie.
Pentru asta am venit pe acest Pământ…
Acesta este motivul pentru care au loc atât de multe dezastre în întreaga lume; pentru că nu suntem compatibili cu Mama Gaia – Pământ.

Deci, haideți să vibrăm tare!

Ascultă muzică care te ajută să-ți ridici vibrația, să meditezi, să faci sport în mod regulat, să mănânci sănătos, să bei apă pură, să fii tolerant, răbdător, iubitor, să vorbești bine despre ceilalți, să respiri și să simți fiecare respirație.
Practicarea unui hobby care te pasionează, pe care îl faci cu dragoste, ajută la ridicarea vibrației tale și a întregii planete.
Hai să o facem, Pământul strigă după asta!  Și nu ascultăm, din stres; elimina grijile si cel mai important, elimină frica!
Devenim conștienți, schimbările ar fi benefice pentru noi și pentru întreaga lume.
Dacă vibrezi sus, nu vei cunoaște nici o boală, îți vei îndeplini visele, vei atinge obiective, vei răspândi fericire și  cu siguranță, vei produce „efectul de domino”.
Vom fi TOȚI UNU și UNU vom fi TOȚI!!!!
Sursa: Măria Stanimirova via Gheorghe Picui
Distribuie acest articol Oficial Media
Share