Sâmbătă, 24 iulie, a avut loc inaugurarea Muzeului Veteranilor, în aer liber, din curtea Centrului de Refacere și Recuperare al Veteranilor din Teatrele de Operații (C.R.R.V.) din localitatea Aninoasa, județul Dâmbovița.
Inițiativa înființării Muzeului Veteranilor aparține Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).
”Îmi face o deosebită plăcere să particip, la inaugurarea Muzeului Veteranilor din cadrul Centrului de Refacere și Recuperare al Veteranilor din Teatrele de Operații. Alegerea acestui loc, aproape de Mânăstirea Dealu, nu cred ca a fost întâmplătoare. Fiecare român s-ar simți onorat și emoționat să pășească pe aceste locuri încărcate de istorie și fapte de eroism. Veteranii sunt adevărate simboluri ale curajului şi devotamentului faţă de ţară; exemplu al dârzeniei, disciplinei, simţului datoriei şi al onoarei militare, valori în care au crezut și pe care le-au apărat în teatrele de operații și în decursul vieții.
Inaugurarea Muzeului ce le poartă numele , reprezintă dovada recunoștinței și respectului nostru pentru cei care au pus mai presus de toate, patria, poporul și valorile naționale. Deschiderea acestui muzeu este un motiv de mândrie pentru Asociație, pentru cetățenii localității Aninoasa și pentru militarii Armatei României.Am observat cu satisfacție, mândrie și bucurie rezultatele reale ale acestui proiect dedicat veteranilor. Cu acest prilej, doresc să adresez felicitările mele, domnului președinte și membrilor asociației pentru efortul susținut în realizarea lui; conștientizăm că, indiferent de factorii ce au îngreunat activitatea, fie de natură financiară sau administrativă, ați dat dovadă de perseverență și ați demonstrat tuturor, prin puterea exemplului că, orice este posibil atunci când există dorință și unitate.” – a declarat secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului.
Inițiativa înființării Muzeului Veteranilor din cadrul Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani aparține Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).

Obiectivul pe termen lung al Asociației este realizarea primului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani din România, specializat în îngrijirea veteranilor cu afecțiuni medicale în secții de traumatologie, ortopedie, neurologie, psiho-psihiatrie, medicină internă și cardiologie. Proiectul prevede, de asemenea, înființarea unei baze sportive moderne și a unei baze de agrement și relaxare.
Unul dintre punctele principale de interes a fost un exerciţiu demonstrativ al operatorilor de căutare-salvare prin luptă, cu un scenariu de recuperare al unui pilot catapultat. Inserţia operatorilor s-a executat prin rapel dintr-un elicopter IAR-330 PUMA. Aceştia au securizat zona, au găsit victima, apoi elicopterul a aterizat pentru extracţia militarilor de la sol. Muzeul Naţional al Aviaţiei, din Bucureşti, a participat cu un stand la expoziţia statică, dând ocazia celor interesaţi să afle detalii despre lumea Forţelor Aeriene şi să admire diverse exponate specifice aviaţiei.
Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) a fost înființată în anul 2013, are 40 de sucursale și a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 531/2017.
Scopul A.M.V.V.D. este de a acorda sprijin membrilor asociației, persoanelor cu probleme medicale și sociale deosebite, veteranilor și veteranilor cu dizabilități, activi, în rezervă sau retragere, indiferent de grad și funcție, precum și membrilor familiilor acestora și urmașilor celor decedați: soț, soție și copii.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului