SALVEAZĂ O VIAȚĂ, DONEAZĂ SÂNGE ȘI MERGI GRATUIT LA UNTOLD X
UNTOLD lansează cea de-a unsprezecea ediție Blood Network, cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România. De la începutul campaniei au fost salvate peste 65.000 de vieți, cu ajutorul a peste 20.000 de donatori din întreaga țară.
Perioada de desfășurare a campaniei, organizată cu sprijinul Kaufland România, este cuprinsă între 7 iunie și 27 iulie, iar donatorii sunt așteptați la caravana mobilă care ajunge în parcările magazinelor Kaufland din zece orașe din România.
“Suntem onorați de implicarea constantă și masivă a fanilor la campania Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, organizată cu sprijinul partenerilor de la Kaufland și a centrelor de transfuzie din toată țara. Continuăm și anul acesta tradiția și caravana Blood Network ajunge în 10 orașe din România. Fanii UNTOLD vor contribui și de data aceasta la salvarea de vieți și vor celebra faptele bune prin prezența la festival”,transmite EDY CHEREJI, Co-Fondator UNTOLD Universe:
DONEAZĂ LA CARAVANA MOBILĂ ȘI PRIMEȘTI BILET DE O ZI LA UNTOLD
Anul acesta, fanii UNTOLD pot dona sânge în cadrul caravanei Blood Network în zece orașe: București, Craiova, Giurgiu, Târgu-Mureș, Sibiu, Iași, Târgu-Jiu, Ploiești, Cluj și Timișoara. Eroii care donează sânge la caravana mobilă, între orele 08.00 și 14.00, și se înscriu în baza de date ,,Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet de o zi, pentru prima zi de festival UNTOLD.
Donarea la caravana mobilă se face în limita capacității de recoltare.
Calendarul caravanei mobile BLOOD NETWORK 2025:
7-8 iunie – București, Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8
14-15 iunie – Ploiești, Șos.Vestului nr. 9 și Târgu-Jiu Str. Termocentralei nr. 2A
21-22 iunie – Timișoara, Str. Damaschin Bojinca, nr. 4 și Craiova, Str. Dr. Nicolae Ionescu Sisești nr. 23
28-29 iunie – Sibiu, Sat. Șelimbăr, Comuna Șelimbăr, Sos. Sibiului nr. 1A și Cluj-Napoca, Str. Fabricii nr. 12
5- 6 iulie – Târgu-Mureș, Str. Gh. Doja nr. 66 și Iași, Șoseaua Voinești, nr. 37,
26-27 iulie – Giurgiu, B-dul București nr. 197
Iar KATHARINA SCHEIDEREITER, Manager CSR Kaufland România a spus: “Donarea de sânge este un gest de umanitate, pe cât de simplu, pe atât de valoros. Un gest care salvează vieți. Le mulțumim tuturor participanților din caravana Blood Network, împreună aratăm că implicarea face diferența”.
Festivalul UNTOLD a ajuns la cea de-a zecea ediție care va avea loc între 7-10 august la Cluj-Napoca.
Lineup-ul din acest an reunește unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale: Post Malone, Metro Boomin, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, FISHER, Black Coffee, Anyma, Hugel, Alok, Adriatique, Dom Dolla, ARTBAT, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)