Între 22 și 25 mai 2025, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României devine scena uneia dintre cele mai rafinate manifestări muzicale ale anului: Frequenza Festival. Conceput ca o experiență de înaltă ținută artistică, festivalul aduce în fața publicului o serie de concerte de muzică de cameră ce îmbină repertoriul clasic cu perspective contemporane, într-o atmosferă intimă și profund expresivă.
Frequenza Festival nu este doar o serie de concerte, ci o călătorie sonoră curajoasă, concepută sub direcția artistică a doi muzicieni de talie internațională: Serghei Nakariakov, supranumit „Paganini al trompetei”, și Maria Meerovitch, pianistă de o mare profunzime artistică. Cei doi semnează viziunea unui festival care explorează noi teritorii muzicale, aducând împreună artiști excepționali din întreaga lume, reuniți la București într-o formulă rară, special concepută pentru acest eveniment.
Pe scena Frequenza vor urca: Serghei Nakariakov, Kristóf Baráti, Maria Meerovitch Kevin Zhu, Pavel Berman, Eva Bindere, Jing Zhao, Zvi Plesser, Roman Spitzer, Sergio Carolino, David Taylor, Elias Faingersch și, din partea scenei românești de jazz, Sebastian Burneci – un ansamblu eclectic și strălucitor, care va oferi o experiență muzicală de neuitat.

Joi, 22 mai 2025, ora 19:00 – „The BBB Opening”
Festivalul debutează cu un omagiu adus celor „trei mari B” ai muzicii clasice – Bach, Beethoven, Brahms – într-un program captivant, plin de contrast și rafinament.
Concertul începe cu cele 7 Variațiuni pe tema „Bei Männern welche Liebe fühlen”, de Ludwig van Beethoven, reinterpretate pentru pian și flügelhorn de duo-ul de excepție Maria Meerovitch și Serghei Nakariakov. Urmează fragmente din monumentalele Variațiuni Goldberg de Bach, în aranjamentul pentru trio de coarde semnat Dmitry Sitkovetsky, interpretate de Kevin Zhu, Roman Spitzer și Jing Zhao – o versiune intimă și expresivă.
După pauză, ascultăm Cvartetul cu pian nr. 3 în Do major de Beethoven, într-o formulă strălucită cu Kristóf Baráti, Roman Spitzer, Jing Zhao și Maria Meerovitch. Finalul serii e marcat de Trio-ul în Mi bemol major op. 40 de Brahms, cu Baráti, Meerovitch și Nakariakov. O incursiune intensă și emoționantă în universul a trei titani ai muzicii.
Vineri, 23 mai 2025, ora 19:00 – „The Impressions”
A doua zi a festivalului invită publicul într-o lume a sunetelor intens evocatoare, în care lirismul, culoarea și emoția se împletesc într-un program de mare rafinament.
Seara debutează cu Sonata pentru două viori în la minor de Ysaÿe, interpretată de Pavel Berman și Eva Bindere – o piesă care alternează introspecția cu virtuozitatea. Urmează Sonatina pentru violoncel și pian de Kodály, cu Jing Zhao și Maria Meerovitch, și apoi Cvintetul de coarde în La major de Glazunov, cu un ansamblu de elită: Berman, Bindere, Spitzer, Plesser și Zhao.
După pauză, urmează concertul performativ „Kopfkino”, în care alămurile devin personaje într-o poveste sonoră fără decoruri sau ecrane. Un show inedit de alămuri susținut de David Taylor, Elias Faingersch și Serghei Nakariakov.
O zi a contrastelor și revelațiilor, „The Impressions” oferă o experiență intensă, între delicatețe și spectaculos, între vis și expresie pură.
Sâmbătă, 24 mai 2025, ora 19:00 – „The Grand Concert”
„The Grand Concert” reprezintă o celebrare a frumuseții și versatilității muzicii de cameră: programul aduce laolaltă momente intime și peisaje sonore ample, de la lirismul lui Schumann la pasiunea monumentală a lui Franck. Seara începe cu Adagio și Allegro de Schumann, reimaginate pentru flügelhorn și pian de Serghei Nakariakov și Maria Meerovitch, urmate de 3 Madrigale de Martinů, un dialog rafinat între vioară și violă, cu Kevin Zhu și Roman Spitzer.
Urmează o reinterpretare energică a Sonatei de Poulenc pentru alămuri, cu Nakariakov, Elias Faingersch și David Taylor, apoi Passacaglia de Händel-Halvorsen, o demonstrație de virtuozitate semnată Baráti și Plesser.
După pauză, Cvintetul pentru pian în fa minor de Franck încheie seara într-o notă grandioasă, cu Baráti, Zhu, Spitzer, Plesser și Meerovitch. O călătorie sonoră intensă – o seară de neuitat, plină de emoție, măiestrie și profunzime.
Duminică, 25 mai 2025, ora 19:00 – „Brass Fusion Finale”
Ultima zi a Frequenza Festival se încheie spectaculos, cu „Brass Fusion” – o fuziune electrizantă între clasic și jazz, unde improvizația devine artă pură. Virtuozitate, creativitate și energie definesc această seară, în care granițele dintre stiluri dispar sub suflul unor instrumentiști excepționali. Pe scenă urcă Sergio Carolino, David Taylor, Elias Faingersch și Serghei Nakariakov, într-un program dinamic ce îmbină eleganța clasică cu libertatea jazz-ului. Lor li se alătură trompetistul român Sebastian Burneci, invitat special, aducând un plus de culoare și rafinament sonor. O explozie de sunet, improvizație și pasiune – un concert memorabil care închide festivalul într-o notă vibrantă și liberă.
Paralel concertelor principale, în datele de 20, 24 și 25 mai, muzicienii protagoniști ai Frequenza Festival oferă tinerilor studenți și elevi o serie de masterclass-uri găzduite de Universitatea Națională de Muzică din București. Deschise gratuit publicului, aceste sesiuni interactive oferă o oportunitate unică de a descoperi universul muzicienilor invitați, de a le observa tehnica îndeaproape și de a explora arta interpretării celor mai renumite opusuri camerale din istoria muzicii.
Festivalul Frequenza promite să fie o experiență muzicală memorabilă, o călătorie extraordinară prin universul sunetelor.
Biletele pentru Frequenza Festival sunt puse în vânzare pe platforma Eventim.ro Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot achiziționa atât online, din platforma Eventim.ro, https://tinyurl.com/55m8nvu2, cât și în format fizic, din rețeaua de hypermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.
Prețul unui bilet este de 50 lei. Elevii, studenții și pensionarii se bucură de prețuri speciale, iar elevii și studenții facultăților de profil beneficiază de intare gratuită.
Links:
Frequenza Festival este un eveniment desfășurat sub Patronajul Ministerului Culturii.
Organizator: Frequenza
Co-organizator: ARTEXIM
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Universitatea Națională de Muzică din București, Radio România, Orchestrele și Corurile Radio România
Parteneri media: Radio România Muzical, RFI România, Observator cultural, Zile și Nopți, Buletin de București, Nine O’Clock
Recomandat de: Radio Guerrilla
FREQUENZA FESTIVAL
www.frequenzafestival.com
https://www.instagram.com/frequenzafestival
https://www.facebook.com/frequenza.festival
Contact pentru presă:
Bianca Boitan-Rusu
Media Relations Coordinator
0732.642.164.
bianca.boitan@gmail.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice