Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”Îngrijirea persoanelor vârstnice, o prioritate pentru Uniunea Europeană”!

Susținătoare ferventă a drepturilor persoanelor vârstnice, dar și a celor cu dizabilități, prin luările de cuvânt și inițiativele din PE dar și din România, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a organizat, pe 27 iunie, la Parlamentul European, Conferința cu tema „Îngrijirea persoanelor vârstnice, o prioritate pentru Uniunea Europeană”.

Evenimentul, organizat la Bruxelles, de eurodeputatul Grapini, a reprezentat momentul optim pentru crearea unui loc de dezbatere între reprezentanți ai Federației ”Filantropia” a Patriarhiei Române, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European,  în ceea ce privește drepturile și nevoile persoanelor vârstnice, din Uniunea Europeană, care, în multe situații, au ajuns la o vârstă care necesită asistență și îngrijire pe termen lung.

”Uniunea Europeană recunoaște și respectă drepturile persoanelor vârstnice, care de multe ori,  ajung dependente de îngrijire și, de aceea, trebuie să ne implicăm cu toții, cât mai mult, astfel încât,  aceste persoane vulnerabile să ducă o viață socială cât mai activă. Îngrijirea sănătății persoanelor în vârstă și serviciile de îngrijire pe termen lung, în Uniunea Europeană, trebuie să se bazeze pe solidaritatea dintre generații, să combată excluderea socială și discriminarea” a subliniat europarlamentarul umanist.

La acest eveniment, a fost prezentă Federația ”Filantropia” a Patriarhiei Române, o organizație nonguvernamentală care funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentată de delegați ai celor 24 de organizații membre din toate regiunile României și din Republica Moldova, organizații care oferă servicii sociale acreditate și licențiate, E.S. Andreea Păstârnac, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Belgiei, Ragnar Horn,  reprezentant al Departamentului pentru protecție socială din cadrul Direcției Generale pentru  Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune- Comisia Europeană, Annelisa Cotone, reprezentant al cabinetului comisarului european pentru egalitate,  europarlamentari, dar și Delia Ionică, reprezentantă a Unității politicii de coeziune din cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE.

„În cadrul conferinței s‑a subliniat faptul că persoanele vârstnice nu sunt persoane care au nevoie să fie asistate social, ci sunt persoane-resursă, care trebuie valorizate și menținute active în societate. La nivelul politicilor Uniunii Europene este foarte important să se garanteze cumva accesul la servicii de calitate pentru absolut toate categoriile de persoane.

Concluzia acestei conferințe este importantă, în primul rând, pentru Federația Filantropia, pentru că am reușit să stabilim câteva contacte și să identificăm câteva modalități practice de accesare a unor linii de finanțare. A avut loc și o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Federației Eurodiaconia, organizație care reunește ONG‑uri creștine din întreaga Europă. Au fost prezentate prioritățile strategice de dezvoltare și accesare a fondurilor UE, identificându‑se modalități practice de colaborare la nivel transnațional în folosul persoanelor aflate în dificultate. Evenimentul a fost de un real folos pentru Federația Filantropia, aflată într‑un plin proces de dezvoltare organizațională, informațiile acumulate cu această ocazie constituind un bun punct de plecare pentru proiecte viitoare”, a declarat părintele consilier eparhial Ionuț Tutea.

 „Am organizat această Conferință cu participarea Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române, cu scopul de a sublinia nevoia de a avea mai multe politici europene și naționale pentru persoanele în vârstă. Am fost recent la ONU, la a 16-a conferință destinată persoanelor cu dizabilități și drepturilor omului. Poziția oficialilor ONU este că,  persoanele în vârstă trebuie tratate ca persoane vulnerabile și trebuie să avem măsuri clare de incluziune și de asigurare a calității vieții acestora,  pentru că sunt persoane extrem de importante,  pentru fiecare dintre noi!”, a conchis  la sfârșitul conferinței, eurodeputatul Maria Grapini.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share