Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”850 mii de femei mor anual din cauza violențelor!”

Maria Grapini, a votat pentru noi legi care să combată abuzurile asupra femeilor
Umanista Maria Grapini, membră a Grupului S&D, este cunoscută pentru nenumăratele demersuri făcute pentru apărarea drepturilor femeilor. Timp de mai mulți ani, Maria Grapini, membră a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, a adus contribuții la îmbunătățirea reglementărilor europene pentru combaterea violenței de orice fel împotriva femeilor.
Sunt bucuroasă că am contribuit prin vot la reglementarea privind lupta împotriva violenței asupra femeilor. Sper ca în cel mai scurt timp să se ajungă la implementarea și respectarea actului legislativ votat astăzi! 850 mii de femei mor anual din cauza violențelor!”, a menționat, europarlamentarul Maria Grapini, după vot.
Una din trei femei din UE s-a confruntat cu violență fizică sau sexuală de la vârsta de 15 ani. Una din două femei a fost hărțuită sexual.
Violența bazată pe gen, violența sexuală și violența domestică sunt cele mai răspândite încălcări ale drepturilor femeilor în Europa.
Aceste încălcări grave ale drepturilor omului sunt infracțiuni care afectează în mod disproporționat femeile.

         Maria Grapini susține că ”acestea sunt crime, care nu trebuie să rămână nepedepsite”

Astăzi, comisiile pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen (FEMM) și pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) au adoptat o poziție clară cu privire la Directiva privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice în UE.
Asistența și sprijinul pentru victimele violenței împotriva femeilor și ale violenței domestice ar trebui să fie acordate fără întârziere după efectuarea evaluării individuale, precum și înainte de începerea procedurilor penale, pe parcursul acestora și pentru o perioadă corespunzătoare după încheierea procedurilor penale, de exemplu, în cazul în care tratamentul medical este în continuare necesar pentru a remedia consecințele fizice sau psihologice grave ale violenței sau în cazul în care,  siguranța victimei este periclitată în special din cauza declarațiilor făcute de victimă în cadrul respectivelor proceduri.
După ce guvernele naționale nu au inclus infracțiunea de sex neconsensual ca viol,  în poziția Consiliului la începutul acestei luni, deputații europeni au transmis un mesaj puternic în sensul în care, toate cazurile de act sexual neconsensual trebuie clasificate drept viol în legislația fiecărui stat membru al UE.
Legile ghidează atitudinile și comportamentele în societate, motiv pentru care este esențial să se clarifice în legislația UE că sexul fără consimțământ este viol. Negocierile din cadrul trilogului cu Consiliul privind directiva,  pot începe după votul în plen programat pentru luna iulie.

Măsurile avute în vedere referitoare la infracțiuni și la drepturile victimelor stabilesc norme minime care permit statelor membre să instituie standarde mai ridicate și oferă flexibilitate statelor membre, astfel încât acestea să poată lua în considerare situațiile specifice fiecărei țări.

În mod specific, se propun următoarele măsuri:

  • incriminarea anumitor forme de violență care afectează în mod disproporționat femeile, care nu sunt abordate în mod satisfăcător la nivel național și se încadrează în sfera de competență a UE, pe baza temeiurilor juridice existente. Aceasta se referă la incriminarea violului în temeiul lipsei consimțământului (în unele state membre incriminarea este condiționată de utilizarea forței sau a amenințărilor), la mutilarea genitală feminină și la anumite forme de violență cibernetică;
  • consolidarea accesului victimelor la justiție și a drepturilor la o protecție adecvată, care să răspundă în mod direct nevoilor specifice ale victimelor violenței împotriva femeilor și ale violenței domestice. Aceste măsuri includ:
  • asigurarea faptului că autoritățile naționale dispun de resurse adecvate pentru a combate violența împotriva femeilor și violența domestică;
  • asigurarea faptului că autoritățile naționale tratează victimele de manieră sensibilă la dimensiunea de gen;
  • instituirea unei evaluări a nevoilor individuale de protecție și de sprijin adaptată nevoilor specifice ale victimelor violenței împotriva femeilor sau ale violenței domestice;
  • instituirea de garanții specifice pentru copiii care sunt victime ale violenței împotriva femeilor sau ale violenței domestice;
  • asigurarea protecției prin emiterea de ordine de interdicție de urgență și de ordine de protecție;
  • asigurarea faptului că victimele pot solicita în mod efectiv despăgubiri de la autorul infracțiunii;
  • asigurarea eliminării conținutului online care are legătură cu infracțiuni de violență cibernetică și a posibilității utilizatorilor afectați de a avea o cale de atac și
  • asigurarea existenței unor organisme guvernamentale care să ofere asistență și consiliere și să reprezinte victimele în proceduri judiciare în materie de violență împotriva femeilor sau de violență domestică;
  • acordarea unui sprijin pentru victime care este adaptat nevoilor specifice ale victimelor violenței împotriva femeilor sau ale violenței domestice. Acesta include sprijinul specific în cazurile de violență sexuală și de mutilare genitală feminină, accesul la liniile telefonice de urgență naționale și îmbunătățirea accesibilității adăposturilor, precum și sprijinul complet pentru victimele hărțuirii sexuale la locul de muncă. Totodată, în această categorie se încadrează sprijinul specific acordat victimelor cu nevoi specifice și grupurilor vulnerabile, inclusiv femeilor care fug din zone de conflict armat;
  • prevenirea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, inclusiv prin acțiuni de sensibilizare, de formare a profesioniștilor care probabil intră în contact cu victimele și de lucru cu autorii infracțiunilor;
  • consolidarea coordonării și a cooperării la nivel național și la nivelul UE prin instituirea unei abordări multiinstituționale și prin îmbunătățirea colectării datelor privind violența împotriva femeilor și violența domestică.

Colectarea datelor administrative privind violența împotriva femeilor și violența domestică este o parte esențială a instituirii unui spațiu de libertate, securitate și justiție și o componentă-cheie a Strategiei privind egalitatea de gen 2020-2025. Aceasta permite monitorizarea la nivelul Uniunii a prevalenței actelor infracționale care constituie violență împotriva femeilor sau violență domestică. Colectarea generează noi cunoștințe cu privire la gravitatea problemei și ar permite monitorizarea tendințelor și conturarea politicilor pentru adoptarea unor măsuri eficace împotriva acestei violențe.

Acest obiectiv este precizat în mod explicit în Strategia europeană privind egalitatea de gen, în Strategia UE privind drepturile copilului (2021-2024), în Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025), în Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025, în Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030 și în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale. Prin Planul de acțiune pentru egalitatea de gen III, combaterea violenței pe criterii de gen devine, de asemenea, una dintre prioritățile acțiunii externe a UE. Prezenta propunere este inclusă în programul de lucru al Comisiei pentru 2021 și ocupă un loc important atât în orientările în materie de politică, cât și în discursurile președintei Comisiei Europene din 2021 și 2022 privind starea Uniunii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share