Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.
Ediția din 2024 a New Draft va avea aceeași structură, desfășurată pe trei luni de training asistat (din iulie până în octombrie), împărțită în trei perioade de lucru intens, pentru dezvoltarea a 12 scenarii de lungmetraj. Dacă primele două ediții s-au desfășurat exclusiv online, ediția a treia a New Draft vine cu o schimbare importantă: întâlniri fizice, în București, pentru două dintre cele trei perioade de lucru.
Prima sesiune dedicată întâlnirilor de feedback, atât în grup cât și one to one, se va desfășura fizic între 29 iulie și 2 august. Cea de-a doua serie de întâlniri (28 – 30 august) va fi online, iar participanții vor avea oportunitatea de a primi feedback de la producători de film și membri importanți ai industriei cinematografice românești. În cea de-a treia sesiune de lucru (23 – 27 septembrie) participanții și trainerii se vor întâlni fizic pentru a finaliza lucrul la proiecte și pentru a pregăti pitch-ul programat pentru luna octombrie.
”Dacă onlineul a funcționat perfect ca urmare a perioadei de pandemie, totuși el nu se compară cu beneficiile aduse de întâlnirile în format fizic, ce invită o comunicare mai deschisă și onestă. Lucrul la scenarii pornește de la omul care le scrie. O rezidență în format fizic va permite mereu o mai bună înțelegere a omului din spatele proiectului. Ne bucurăm enorm că am reușit să facem asta. În plus, continuăm parteneriatul cu CNC Moldova și așteptăm și anul acesta proiecte din Republica Moldova. Combinația aceasta de sensibilități s-a dovedit extrem de fertilă anul trecut și sperăm să putem repeta experiența”, spun cele trei trainere ale proiectului: Oana Răsuceanu (scenaristă, regizoare și consultantă de scenarii), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii).
Rezidența New Draft, program organizat de Control N și co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național (AFCN), dezvoltă 12 proiecte de lungmetraj, trecându-le prin mai multe drafturi de treatment și finalizând cu un dosar de pitch pregătit să plece către producători sau concursuri pentru fonduri. Participanții vor avea parte de feedback, atât în grup, cât și one to one, vor rescrie între sesiunile de lucru, totul pentru a-și dezvolta propriul proiect, dar și capacitatea de lectură și analiză a unui scenariu. La finalul celor trei luni, proiectele vor fi prezentate într-un pitch live în fața unei audiențe formate din producători și membri ai industriei cinematografice autohtone.
New Draft nu percepe taxe de înscriere sau participare.
Deadline pentru depunerea documentelor: 26 mai 2024.
Detalii despre dosarul de aplicare și documentele necesare, dar și calendarul complet al proiectului pot fi consultate pe site-ul Asociației Control N – https://www.controln.ro/asociatia-culturala/workshop-uri/new-draft/.
New Draft, rezidență de dezvoltare de scenarii, este un proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).*
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
New Draft #3
Organizat de Control N și co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național* (AFCN).
Parteneri: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” (UNATC) și Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova
Parteneri media: Happ.ro, Liternet, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Revista Golan
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene