Brigada 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL” anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru posturile de soldați gradați profesioniști oferind oportunitatea celor dornici să se alăture unei echipe dedicate cu posibilitatea ascensiunii în cariera militară.
Depunerea dosarelor candidaților se poate face până la data de 07.06.2024 la sediul unităților millitare din garnizoana Timișoara, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.
Ulterior, candidații înscriși vor fi contactați telefonic de către personalul recrutor cu privire la planificarea pentru susținerea probelor de selecție.
—————————————————————————————————————————————
Condții și criterii minime de recrutare:
- să aibă cetățenie română și domiciliul stabil în România;
- să aibă vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;
- să fie absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B și C – candidații care optează pentru arma „auto” și/sau pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;
- să fie declarat „Admis” la probele de selecție care constă în evaluarea psihologică (test de aptitudini și chestionar de personalitate), ( evaluarea capacității motrice: traseu militar-aplicativ și alergare de rezistență);
- să fie declarat „Apt” la examinarea medicală care are loc în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale.
Desfășurarea recrutării și selecției:
- depunerea dosarelor: 07.05.2024 – 07.06.2024 la sediul unităților militare;
- evaluarea psihologică și interviul final;
- evaluarea capacității motrice care cuprinde un traseu militar-aplicativ și proba de alergare pe distanța de 2000 m.;
- examinarea medicală.
Documente necesare:
- certificat de naștere (în original și xerocopie);
- act de identitate (în original și xerocopie);
- certificat de căsătorie dacă este cazul (în original și xerocopie);
- cazier judiciar valabil (în original și xerocopie);
- livret militar dacă este cazul (în original și xerocopie);
- certificatul de absolvire a ciclului inferior liceal/școlii profesionale/ școlii de arte și meserii sau diplomă de bacalaureat/diplomă de licență/alte documente justificative care atestă absolvirea învățământului liceal/postliceal (în original și xerocopie);
- permis de conducere valabil, categoria B și C pentru funcțiile de șofer (în original și xerocopie);
- recomandare de la ultimul loc de muncă;
- adeverință de la medicul de familie.
Toate condițiile și criteriile de recrutare, precum și documentele necesare întocmirii dosarului de candidat vor fi precizate de către recrutori.
Locuri scoase la concurs:
- Batalionul 32 Cercetare Supraveghere „MIRCEA”:
- pentru arma Infanterie: 9 locuri;
- pentru arma Auto: 3 locuri;
- pentru arma Comunicații: 1 loc.
- Batalionul 184 Senzori și Apărare Antiaeriană „TIMIȘ”:
- pentru arma Comunicații: 9 locuri;
- pentru arma Artilerie Antiaeriană: 1 locuri;
- pentru arma Radiolocație: 1 loc;
- pentru arma Intendență: 1 loc.
- pentru arma Informații pentru Apărare: 5 locuri;
- pentru arma Auto: 8 locuri;
- Batalionul 185 Sprijin „MUREȘ”:
- pentru arma Auto: 16 locuri;
- pentru arma Comunicații: 1 locuri;
- pentru arma Geniu: 1 loc;
—————————————————————————————————————————————
Informații suplimentare privind dosarele de înscriere sau alte detalii referitoare la condițiile și criteriile de recrutare se pot obține la sediile unităților militare și la următoarele numere de telefon:
- 0256 215 751 interior 104 / 0725 054 621, pentru Batalionul 32 Cercetare Supraveghere „MIRCEA”;
- 0256 386 128 / 0769 487 946, pentru Batalionul 184 Senzori și Apărare Antiaeriană „TIMIȘ”;
- 0356 006 913 / 0745 119 754, pentru Batalionul 185 Sprijin „MUREȘ”.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara
Consiliul Județean Dâmbovița continuă investițiile în localitățile din județ. 23 de UAT-uri, parte din cea mai recentă etapă a PJDL