ÎnSEMNE fotografice 9 la Deva - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ÎnSEMNE fotografice 9 la Deva

Colegiul Național „Decebal” și Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) vă invită să participați la cel mai important eveniment expozițional fotografic din județul Hunedoara. Salonul de artă fotografică hunedoreană, intitulat „ÎnSEMNE fotografice”, a ajuns la cea de-a IX-a ediţie.

Evenimentul are loc, într-o atmosferă festivă, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva, în data de data de 20 octombrie 2021, începând cu ora 18:00. Evenimentul este organizat cu respectarea regulilor impuse în contextul pandemiei COVID-19.

Proiectul expozițonal, început în anul 2013, a marcat începutul anului școlar. În fiecare ediție am expus lucrări aparținând fotografilor hunedoreni, indiferent de locul unde trăiesc în prezent. ” Salonul a devenit un eveniment emblematic în agenda cultural-artistică a judeţului, fiind cea mai relevantă expoziție a stării de fapt în care se află însemnătatea fotografiei hunedorene. Creatori ai artei fotografice, folosind genuri diferite și variate au expus în fiecare an în cadrul acestui salon. Expozițiile au avut succes, atât prin numărul participanţilor cât şi a valorii lucrărilor prezentate. În cadrul evenimentelor au fost expuse și proiectate lucrări aparţinând unor artişti care reprezintă cu succes arta fotografică la nivel naţional şi internațional dar și a elevilor sau cursanților noștri, pe care, de-a lungul anilor, i-am coordonat sau invitat alături de noi. Cu toate că pandemia a făcut ca numărul participanților să scadă, atât anul trecut, cât și în acest an, datorită restricțiilor de deplasare imuse, lucrările au compensat acest lucru prin calitatea lor artistică” au ținut să declare organizatorii.

Expoziția „ÎnSEMNE fotografice” se bucură și în acest an de patronajul AAFH.

Expun: Adrian Stoica, Adrian Sopincean, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Călin Corpaciu, Cătălin Mătăsaru, Claudiu Nelega, Cornel Gherghişoară, Cristian Resiga, Cosmin Stan, Cristina Moldovan, Daniel I. Iancu, Dulinszki László, Edwina Kasler, Elena Anca Isfan, Lavia Alexandra Parîia, Francisc Nemeth, Gelu Podea, Geza Simo, Grigore Roibu, Horea Preja, Marius Isfan, Nicolae Oprea, Radu Muntean, Vasile Sârb, Bartok Adrian-Gabriel, Gabriel Hotea, Ioana Terteci, Marius Turc, Roxana Simion, Ștefănescu Alexandru, Tudoriță Cozma.

Curatori: Grigore Roibu și Andrei Rosetti, profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva și formatori în cadrul  Școlii de fotografie AAFH.  Î

n deschidere va avea loc un concert extraordinar oferit de formația hunedoreană STEEL JAZZ TRIO formată din Mircea Goian – bass, Turi Zoltan – chitară, Gabriel Hărăguș – tobe și tânărul chitarist Luca Stan.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share