Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, măsuri de ordine publică pentru Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Pentru ca cetățenii să se poată bucura în siguranță de minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ca de fiecare dată înainte de o minivacanță, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița s-au luat măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol pentru cetățeni.

Astfel, în perioada 11-15 august a.c., 1093 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme și muniții, luptători de la acțiuni speciale și alte structuri vor acționa, cu precădere pe traseele aglomerate, avându-se în atenție zona parcurilor, mall-ului și a bisericilor.

Precizăm că au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea forțelor de ordine în teren, cu scopul creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice, descurajării faptelor antisociale și asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.

Din totalul polițiștilor, în cele cinci zile de acțiune, peste 800 vor fi de la structurile de ordine publică, 174 de la rutieră și 44 de la investigații criminale.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente vor fi organizate zilnic peste 70 de patrule de siguranță publică.

Activitățile de monitorizare și menținere a ordinii și siguranței publice vor fi desfășurate împreună cu celelalte structuri teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Efectivele din teren vor acționa pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ.

Pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii rutieri vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, scopul acestora fiind de a încuraja o conduită responsabilă a șoferilor și preveni producerea unor accidente grave.

De asemenea, ținând cont că valorile de trafic vor fi crescute în această perioadă, ca în orice minivacanță, rugăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și mai ales răbdare față de ceilalți participanți la trafic.

Nu uitați că este interzis să vă urcați la volan dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive!

În plus, pentru a preîntâmpina evenimentele negative, le recomandăm tuturor persoanelor care vor fi prezente la manifestări publice, religioase sau cultural-artistice să aibă un comportament adecvat, responsabil, în spiritul respectării normelor de convieţuire socială.

În cazul în care sunteți martorul sau victima unei infracțiuni, vă recomandăm să apelați gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțați cel mai apropiat polițist din teren.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share