Polițiștii dâmbovițeni îi invită pe elevii din ciclul gimnazial să exprime, prin intermediul fotografiei, propria viziune asupra unui mediu școlar sigur, prietenos și lipsit de violență.
Concursul de fotografie „Școala în siguranță” este organizat în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, desfășurată de Poliția Română, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, pe parcursul anului școlar 2024–2025.

Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor, părinților, profesorilor și al întregii comunități cu privire la importanța unui climat sigur în școli și la prevenirea comportamentelor violente, a consumului de droguri și a altor riscuri care pot afecta viața elevilor.
Concursul constă într-o singură probă: realizarea unei fotografii care să surprindă, într-un mod original și nonviolent, ideea de siguranță în școală. Aceasta trebuie să fie expresivă, creativă și să transmită un mesaj pozitiv despre mediul educațional.
Participarea este posibilă până la 18 mai 2025, în limita a 200 de înscrieri la nivel național. Înscrierea se face online, prin completarea formularului dedicat, disponibil pe site-ul www.sigurantascolara.ro, și presupune trimiterea fotografiei, a formularului de înscriere completat de profesorul coordonator, precum și a acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Fiecare elev poate participa cu o singură fotografie, iar un profesor poate coordona cel mult trei elevi.
Jurizarea va fi realizată într-o singură etapă de către o comisie alcătuită din specialiști în arta fotografică, reprezentanți ai structurilor partenere și ai organizațiilor implicate în susținerea campaniei.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița îi încurajează pe toți elevii din județ să participe în număr cât mai mare, să dea dovadă de creativitate și să ne provoace, într-un mod plăcut, în procesul de evaluare și desemnare a câștigătorilor. Împreună, putem susține un mediu educațional sigur, în care fiecare voce contează.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului