INSPECTORUL ȘEF AL ITM TIMIȘ, EC. PAVEL KAȘAI a participat astăzi la ȘEDINȚA COLEGIULUI PREFECTURAL AL JUDEȚULUI TIMIȘ, unde s-a prezentat ” PLANUL COMUN DE MĂSURI PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ A CETĂȚEANULUI PE TIMPUL SEZONULUI RECE ȘI ÎN CONTEXTUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ ” . ACEST PLAN A FOST APROBAT PRIN HOTĂRÂRE A MEMBRILOR COLEGIULUI PREFECTURAL.
DE ASEMENEA ÎN CADRUL ȘEDINȚEI DE ASTĂZI CONDUCEREA COLTERM a prezentat o INFORMARE privind asigurarea continuității agentului termic pentru consumatorii din Municipiul Timișoara pe timpul sezonului rece.
Ședința a fost condusă de DOMNUL PREFECT OVIDIU DRAGANESCU, care a transmis în finalul ȘEDINȚEI MEMBRILOR COLEGIULUI PREFECTURAL AL JUDEȚULUI TIMIȘ , să acționeze și în continuare cu multă seriozitate și eficiență maximă în rezolvarea operativă a problemelor din fiecare INSTITUȚIE PUBLICĂ DIN JUDEȚUL TIMIȘ AFLATĂ ÎN SLUJBA CETĂȚENILOR
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)
Bucuria colindelor a ajuns astăzi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița