Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri

Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone în care există şerpi, îmbrăcaţi haine care să  acoperere  picioarele.
Luaţi un băț lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta.
Nu păşiţi, nu va aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul.
Daca aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur. Singurele specii de șerpi veninoși din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, mai puțin în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de peste 2000 de metri.
Semne ale muşcăturii de viperă: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa, alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.
Informați-vă, înainte de plecarea în drumeție, dacă pe traseele pe care doriți să le vizitați există vipere. Majoritatea ariilor protejate au pagini web unde vă sunt oferite aceste informații
• Verificați cu atenție unde pășiți, viperele încearcă de fiecare dată să se camufleze;
• Evitați zonele stâncoase, zonele cu iarbă înaltă și lizierele;
• Purtați ghete și pantaloni lungi;
• Nu lăsați cortul, sacul de dormit sau rucsacul deschis;
• În cazul în care le întâlniți pe poteci montane unde nu pot fi ocolite, manevrați vipera cu un băț lung, fără să le răniți;
• Nu provocați viperele, viteza de atac este fulgerătoare. Păstrați o distanță de minim 2,5 m atunci când le întâlniți.
În cazul nefericit în care o persoană a fost mușcată de o viperă, iată câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont:
• Încercați să liniștiți victima, să nu intre in panică;
• Așezați victima în poziție orizontală;
• Curățați locul mușcăturii cu apă și săpun;
• Sunați la 112 și anunțați că persoana a fost mușcată de viperă;
• Dacă nu aveți semnal, transportați victima la cel mai apropiat spital;
• Nu folosiți ser antiviperin fără asistență medicală de specialitate;
• Nu faceți incizii ca să se scurgă sângele;
• Nu aplicați garou, veninul va avea o concentrație mare în zona mușcăturii și va distruge celulele;
• Nu aplicați obiecte reci sau gheață;
• Nu dați victimei alcool.
Trebuie să țineți cont de faptul că viperele nu au niciodată un comportament agresiv, ele doar se apară și atacă doar în situații limită, când nu le respectați distanța de confort sau atunci când le călcați. Mai trebuie să știți că viperele sunt protejate prin Legea 13/1993 privind aderarea României la Convenția pentru conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, uciderea sau capturarea acestora fiind pedepsite prin lege.
Salvamont Hunedoara vă îndeamnă la multă atenție și responsabilitate!
Când sunteți pe munte, întotdeauna puteți fi expuși unui factor de risc , mai mult sau mai puțin identificat, evaluat sau înlăturat !
Distribuie acest articol Oficial Media
Share