PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Deputat Corneliu Ştefan
Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa
Grupul Parlamentar PSD
Şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 26.03.2018

INTERPELARE
Adresată domnului Paul Stănescu,
VICEPRIM-MINISTRU, MINISTRUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE
Obiectul interpelării: Regulamentul privind procedura de plată a cofinanţării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară
Domnule ministru,
Ne dorim alinierea la cerinţele Uniunii Europene în absolut toate domeniile şi este firesc acest lucru, dacă vrem să progresăm ca ţară! Şi, totuşi, există o mulţime de dificultăţi care ne împiedică să ajungem la acelaşi nivel cu statele din Europa Occidentală.
Vă semnalez, astăzi, un aspect care putea fi rezolvat uşor şi, cu toate acestea, lucrurile nu au intrat pe făgaşul normal. România a demarat, în urmă cu câţiva ani, un program naţional de cadastru şi publicitate imobiliară.
În acest sens, prin Ordonanţa de Guvern nr. 35/2016, s-a prevăzut posibilitatea finanţării, precum şi a cofinanţării, din fondurile Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăţilor, iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, procedura de plată urmând să fie stabilită printr-un regulament.
Citește și: Platoul Padina-Peștera din Munții Bucegi a fost atestat ca stațiune turistică de interes național
Domnule ministru,
De 2 ani, se aşteaptă acest regulament privind procedura de plată a cofinanţării lucrărilor de înregistrare sistematică demarate de unităţile administrativ-teritoriale!
Între timp, sunt primării care au ajuns cu lucrările de cadastrare şi publicitate imobiliară aproape de final şi nu ştiu care este modalitatea de încheiere a contractului de cofinanţare din fondurile ANCPI, în limita sumei maxime de 60 de lei/carte funciară, aşa cum se prevede în art. 9, aln. 34 din Legea nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulteriorare.
Vorbesc despre unităţi admininistrativ-teritoriale care au fost incluse în lista ANCPI şi care au încheiat cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară protocol de colaborare, iar lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor au fost realizate cu respectarea specificaţiilor tehnice aprobate prin Ordin al directorului general ANCPI.
În acest context, vă solicit, domnule ministru, să-mi comunicaţi când va fi definitivat regulamentul privind procedura de plată destinată cofinanţării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară.
De asemenea, vă rog să aveţi în vedere propunerea primarilor ca decontarea să se facă pe principiul solicitărilor de plată şi transferul sumelor necesare după recepţia tehnică a imobilelor de către Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară judeţene, nu ulterior finalizării lucrărilor sistematice de cadastru, deschiderii noilor cărţi funciare şi efectuării tuturor plăţilor aferente contractului de achiziţie publică din bugetul UAT-urilor.
Domnule ministru,
Dacă nu se va ţine cont de aceste aspecte semnalate de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, programul naţional de cadastru şi publicitate imobiliară se va bloca, întrucât primăriile nu dispun de suficiente fonduri pentru plata lucrărilor şi aşteaptă alocările financiare din bugetul ANCPI.
Solicit răspuns în scris.
DATA DEPUTAT
26.03.2018 Corneliu Ştefan

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului