Dacă alții au defrișat avem datoria să refacem natura așa cum a fost. Hai și tu să ajuți la reabilitarea unei zone pusă în pericol de alunecările de teren și vei ține minte toată viața ca ai plantat cu mainile tale un stâlp de susținere pentru natură și pentru oamenii care au nevoie de ea. Sună și câțiva prieteni, s-ar putea să le placă inițiativa ta pro viață, pro natură! Nu uita, sâmbătă de la 8.30!
555 ani de ISTORIE ar putea depinde doar de un gest simplu – plantarea unui copac în aval de Mânăstirea Dealu, zonă care prezintă alunecări de teren pronunțate, acestea putând amenința oricând siguranța lăcașului în care odihnește capul voivodului Mihai Viteazul!
Asociația „Dezvoltarea Europeană a Comunității Locale” – DECL Târgoviște, organizează sâmbătă, 19 noiembrie 2016, o acțiune de plantare de copaci în aval de Mânăstirea Dealu (lângă DJ 718A), începand cu ora 8:30. Scopul acestei acțiuni de voluntariat este de a contribui la stabilizarea terenului pentru a proteja biserica Mânăstirii Dealu.
SUNTEM AȘTEPTAȚI ÎN NUMĂR CÂT MAI MARE!
Este nevoie de cel puțin 100 de voluntari, dar cu cât mai mulți, cu atât mai bine… Avem la dispoziție nu mai puțin de 2000 de puieți pentru a fi plantați. Organizatorii ne roagă să avem o ținută adecvată (îmbrăcăminte și încălțăminte corespunzătoare activității de plantare), sandwich-uri, mănuși, apă…
Toate persoanele interesate de participarea la acțiunea de plantare a puieților pot obține relații suplimentare – contact: prof. MARIA TOMA, tel. 0721537373, email: lumito_2000@yahoo.com
Pentru mai multe detalii urmăriți pagina de facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/1830688737176978/?active_tab=about
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
LISTA DE CANDIDAȚI PNL pentru alegerea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște
Dan Alexandru Tică, candidatul PNL pentru Primăria Târgoviște, și-a depus astăzi candidatura: ”Am intrat in această luptă cu gândul de a câștiga!”
Dezvoltă-ți latura artistică și estetică printr-un curs de design interior: 4 argumente în favoarea acestei alegeri de carieră