Lucrările de reabilitare energetică la Grădinița cu program prelungit nr. 3 din Târgoviște sunt aproape de final. Clădirea, amplasată pe Aleea Trandafirilor, va fi redeschisă în toamnă, oferind un spațiu modernizat pentru copii și cadrele didactice.

Prin acest proiect, s-a urmărit creșterea confortului termic și reducerea consumului de energie. Printre lucrările realizate se numără izolarea termică a clădirii, înlocuirea ferestrelor și a instalațiilor vechi, montarea de panouri solare pentru apă caldă și a unor panouri fotovoltaice pentru energie electrică. În plus, a fost instalat un sistem de climatizare cu recuperare de căldură și au fost refăcute finisajele interioare și acoperișul.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 3 milioane de lei, fondurile provenind dintr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu. Separat, din bugetul local, Primăria Târgoviște amenajează curtea unității și reface locul de joacă.
Această intervenție este parte dintr-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiu, care vizează atât creșterea eficienței energetice, cât și îmbunătățirea condițiilor pentru procesul educațional.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului